dacă urci dimineaţa pe munte
şi privesti în ochi răsăritul
toate întâmplările împrumută un trup arcuit
şi se închină

lumea îţi pare mai frumoasă
îi ierţi cu mai multă uşurinţă pe oameni
şi îi iubeşti cu toate imperfecţiunile lor
aşa cum se iubesc pietrele într-un zid
pentru că le este frig
sau frică

nu-ţi mai creezi singur duşmani
ca apoi să le declari război
vrei doar să-i smulgi luminii
ceva care să-ţi aparţină
degetele tale se transformă în rugă
zeul tău devine real
mai real decât o factură de gaz
în toiul iernii

îţi dezbraci veşmintele de piatră
unul câte unul
construieşti o casă în tine şi odată construită
o să vină cel care ştie s-o locuiască

şi-l va dezgropa pe cel îngropat de viu