margas -
doi ochi într-un desiș
crescut din muntele făpturii mele
muntele nu dă niciodată socoteală
părul îmi crește pe spate
tot mai negru
tot mai lung
părul nopții e dulce și moale
ca pământul care nu ne părăsește
când noi năzuim la altceva
fără să avem
portiță de scăpare
doi ochi la pândă
sus de tot prin munți
dorința mea
c-o mână zbârcită
le-așterne zăpada
peste frunți
Poezie:
Comentarii
citesc și nu prea știu ce să spun.
Virgil -
citesc și nu prea știu ce să spun. detest să spun „text slab”. indiferent sub ce text sînt nevoit să o scriu. dar nu înțeleg ce vrea acest text care mi se pare ușor inestetic. poate pentru că eu încerc să vizualizez prea mult.
Mulțumesc Virgil și eu m-am îndoit
margas -
Mulțumesc Virgil și eu m-am îndoit de textul ăsta de când a fost gata, apoi l-am editat în fel și chip înainte să dau 'publică', se pare că m-am jucat prea mult cu imaginile și cu o prozodie mai clasică încercând și 'altceva' decât scriu în mod obișnuit.
Mulțumesc pentru opinia sinceră, iată de ce Hermeneia rămâne Hermeneia... aici primești un feed-back consistent.
Margas