O altă zi, un alt zâmbet dăruind în treacăt vouă,
Sanctuaru-mi acoperă mâinile împreunate-n rouă.
Timpul prinsu-ma-n rugăciune Mie, pentru Mine, pentru Pâine,
Colind poteci de minți, deschid un Astăzi, poate-un Mâine.
Zâmbește-mi și-ți voi zâmbi-napoi cu o schițare vagă,
Trecând pe lângă tine, știind că ești o roabă...
Îngreunată de stigmatu-ți necruțător și orb de jale
Strigător la un cer ce te privește cu atâta nepăsare
Și totuși îmi zâmbești crezându-mă de-al tău,
Vorbesc aceeași limbă!!! însă nu mereu.
Nu-ți împart viziunile deșarte, ființă înrobită!
Însa îți zâmbesc fiindcă-mi ești iubită...
Ador să mă împart la lume, un Eu ție...un Eu mie,
Eu? sau poate altul! e aproape alchimie...
Unul îți zâmbește...altul îți surâde...Nu râde!
Petrec nopți de carceră în mine, cu mine,
Sculptându-mi următoarea mască, mai lustruită, mai pentru tine.
Ies din carceră pe strada luminii murdare, mondene, ca de vis
Pentru încă o zi destinată unui Exitus Letalis...
Asist indiferent la albiile tăiate în carnea-mi obosită
De zâmbetele voastre, de persoana-ți nelipsită...
Ia-mă de mână! Hai sa ne plimbăm voioși pe drum în jos,
Iar drept cadou...te voi sfinți cu un zâmbet întors.