căutam de zor cutia neagră a soarelui

gleznele noastre
făceau dragoste cu pământul bolovănos
degetele zece orbeți
pipăiau în întuneric
din când în când dădeau de degetele altora
care nu știu ce făceau pe acolo

frigul se lăsase dureros
ca o castană dată în copilărie de colegi
mă gândeam la căldura din casă
la cum ar fi să stau întins pe pat
urechile mele să asculte muzică
mâinile mele să răsfoiască o carte
ochii mei să privească în oglindă
până când reflexia se va apleca
și îmi va spăla picioarele

auzeam semințele cum mustăceau în pământ
îmi ziceai că pe locul în care stau
o să crească un ștejar înaalt
oamenii or să îl boteze
dragoste
își vor face inimi din crengi
și le vor pune pe foc să le fie copiilor cald

nuștiuce zeu
își făcea de lucru în jurul nostru
transpira își potrivea ochelarii pe nas
avea grijă de cuiburile păsărilor
ce mai era de-al casei

mie mi se făcea din ce în ce mai frig
mai frig decât pe acropole
văzusem o cruce groasă și am aruncat-o pe umeri
ca pe o flanelă

mă înzdrăvenisem
începeam chiar să îmi amintesc
toate numele pe care le-ai purtat de la eva
am început să-ți le spun la început șoptit
apoi din ce în ce mai șoptit
nuștiuce zeu
se oprise din arat și ne asculta
sprijinindu-se în osia lumii

degetele noastre o luaseră înainte
noi rămăsesem în urmă
să facem dragoste