mă contrazici degeaba
este exact așa cum spun
când tac mă doare până amețesc
mă trezesc direct în coșmar
realitatea mă taie bucăți
și mă îngroapă la tulpina unui vis din lemn de portocal
când tac risipesc dimineți pe culoarele minciunii
îmi dau foc în mijlocul orașului
mă alung la marginea lumii
lângă un scorpion așteptând pielea rătăcitului
când tac îmi cresc frunze pe brațe
poteci la picioare
dar și cuie în tălpi
când tac inspir cocaină milă și teamă

tu eşti al doilea crin
îmi şopteai uneori
eram mică, erai castel de nisip
eram o undă de apă, te scăpam printre peşti
te lăsam apoi să mă străbaţi cu ale tale corăbii de fier
mai uiţi tu ferestrele către mare să fie întâlnite de vânt? te mai pierzi tu aşa?
aerul vibra apoi a ambră, a cetini
aşa era pe atunci,
ciuturile erau pline cu ceai chinezesc
care chiar plânge
căzând

mă îmbrac din tine, eşti frumos ca brânduşele
eşti alb
eşti calin
gândul tău miroase a mosc, a licurici noaptea
pe mine mă umbreşte un vis,
sunt o pală de vânt deja-vu;
aceasta este nunta a doua,
îţi spun.

ce firesc aş rămâne în sângele tău…
e călduţ
ca o casă cu multe, multe perdele.