omul acela bolnav și bărbos în care bate o clapă neagră
ascultă cum ies ghimpii în trandafiri
și schimbă numele zilelor în cifre
are picioarele subțiri a coadă de mătură
uneori îi rămân dezvelite dar nu se supără
mă privește cu ochii mici și speriați
de se rup în mine toate venele și îmi vine să vomit
umblu ca marea înfuriată de la ţărm la ţărm
drumul e greu de parcurs parcă am un
titanic legat de încheietura piciorului
de şubrezenie raftul vremii stă gata să pice
pe el puneam odată pariuri
mai umblă îmi spune lumina din far
mai caută
poate găseşti o cale de-ntoarcere
orice quid îşi găseşte un quo
aici frumuseţea se măsoară în ploi
aici fiecare zi e o şansă de a săruta
gura furtunii
în aer se decupează copacul
atunci când dumnezeu rosteşte cuvântul copac
pasăre pentru pasăre
inimă pentru inimă
şi aşa mai departe
tu eşti decupată
în aerul care mi-a fost dat mie întru respiraţie
de-asta atunci când simt că mă sufoc
şi strig doamne ai milă de mine
el mi te aduce mai aproape
sunt inuman de singură dar e bine
încă doare că sunt om
nu sunt o anomalie mi-aş dori o ceşcuţă de ceai aromat
şi o bătaie prietenoasă în spinare dacă mă înec
mi-aş dori să scriu o poezie de dragoste// oh yes i’m the great pretender//
să văd ce mai rămâne din ceaşca mea de ceai după ce înşir vrute şi nevrute
despre bărbatul care nu m-a iubit niciodată
jumătate din oraş şi jumătate de ploaie
mi se scurg printre degete
aşa cum a fost prezis
încă mai caut ziua de ieri
alungită sub roţile tramvaiului
cu ochi de pisică mai galbeni decât aurul
firele de nisip din palmă
dispar în gura de canalizare
mereu deschisă
bocca della verità
lângă manechinele decapitate
şi locurile de parcare pentru handicapaţi
Comentarii aleatorii