nu îmi e frică de bătrînețe
nici de hainele ei desperecheate
și reci
mi-e frică de ușurința
cu care mă adaptez
la tot mai multe zile
la linia de mijloc
și la inutil
și poate la faptul
că uneori din spatele cortinei
nu mai apare nimeni
sunetele devin o panică mută
luminile curg
printre crăpăturile tencuielii
iar tu
nu mă mai dori
Viaţă!
am să sug din tine fiecare milimetru violet,
am să muşc tocurile tale ca spânzuratul ultima
gură de aer am să-ţi pipăi toate crustele arse,
tălpile-ţi prăfuite am să le miros cu nările sub
a noua scoarţă am să-ţi ascult numai inflexiunile de
femeie în ape bărbăteşti, iar frigul încheiat cu uitarea pâna la
gât, viii care împart gropi comune, lopata în forma inimii
la noi în oraş toate femeile sunt preocupate să slăbească
îşi împrumută reţete schimbă dietele din trei în trei
luni aleargă pe malul mării cu pantofi uşori de la aceeaşi firmă
se îmbracă la fel au fix acelaşi aer mătăsos matinal fandosit
fac în mers cu mâna celor care îşi închipuie că sunt într-un maraton
iar pe străzi se depune o tăcere fină o pudră de gânduri care nu vor să se dea
în vileag aerul comunitar se îndeseşte cu ele se sufocă oamenii abia mai
ocolesc orice formă de femeie înfiptă ca steagul în poarta primarului
1.
pe unde se pătrunde în subsolul magazinului de
pe strada melisandre no. 45 când
lifturile circulă silentios, în armonie cu zidurile cu oasele
e un carusel care nu încetează să se miște
o inimă de smoală care bate rar
o vezi într-un time-lapse cum sunt cele de la nasa,
despre viața stelelor, a galaxiilor.
te uiți în jur și atât vezi, că zidurile sunt gri, apoi,
după ce totul moare
zidurile se fac roșii.
Comentarii aleatorii