există bănci pe care
nu-i mai e dor nimănui
să se așeze
stau cuminți lîngă morminte
se descuamează
nici o umbră nu le mai mîngîie
ridurile
doar noi
ne privim pe furiș
dintr-un soi de marmură
neagră cu nume
ce nu ne spun
nimic nu-i nimic
hai să ne uităm
cumva
aici
îmi este dor de copilărie
în spatele unui raft o păpușă
ești dintr-odată
ți se zbate un ochi
pentru orice ne-ar despărți azi țările
aș vinde motivul
la prețul pieței sau lumea în
schimb
după trecerea ploii
parcă se bat niște păsări
un strop dovedește că pe aripi noi am călcat
nu avem voie să ne îndepărtăm
și nici să ne murdărim
cine iubește dă vina pe vânt
provoacă simțurile aplecate pe geam
unei priviri îi cade semnalul
parfumați
copacii își ard frunzele
cumplit
cum spuneam
crîmpeiul acesta de an mă apasă pe
coarda vocală
oricum frigul cu degetul dus la buze
îmi spune să tac
aflu tîrziu că pe strada mea iarna cerne făina
am văzut
frica şi zbaterea celor dragi prin punga de plastic
apoi blândeţea mişcărilor şi renunţarea
pulsul perfect întins ca un picior de balerină
în aparate
patul a fost rece când l-am atins
noaptea lungă ca o mărturisire & trupul greu purtat pe braţe mult prea departe
apoi rupere de noduri
Comentarii aleatorii