cum să te împac suflete zbârlit de viaţă maşteră
hai să-ţi trec pieptănul otrăvit în răspăr
vezi firele tale albe-negre/ te-ai covăsit surioară
începe să-ţi miroasă transpiraţia acru înghiţi cu noduri
câte un bulgăraş de soare/ dejavu din zdreanţa tinereţii
cu zăpezile bărbatului care te trăgea pe sanie şi spunea
că ninge dacă el vrea
amară viaţa ca o dulceaţă de nucă verde
îţi trebuie forţă să rămâi singur
să-ţi îmbraci gândurile în staniol
dând culoare vieţii
întotdeauna ai de ales:
poţi face lumea mai acceptabilă
sau să te tolerezi pe tine – cel din afara ta
cu el nu ai aproape nimic de împărţit
poate corpul vesperal
adevărurile fruste – cruste ale minciunii
şi norii – pleoape zdrenţuite ale cerului
sub care Putin învaţă cocorii să zboare
mi-am pus haina pe îngerul meu și i-am zis vine toamna
frunzele se arcuiau concav iar verdele lor curgea pe noi
trecătorii se dezlipeau mai greu de trotuar după care El
îi sprijinea pe fiecare să urce în norul Lui
și m-am zgribulit pentru că îngerului meu îi plăcea haina
am luat o piatră de lângă gară să îmi aducă aminte din ce
sunt făcut pentru că plecările mele sunt fără mare zgomot
și m-am întors spre locul tău iar locul tău stătea cu fața la
un orizont răvășit e bine încă mi-am zis și îngerul a oftat
era o noapte banală mă gândeam la diferenţa dintre spirit şi materie
la norii interstelari la faptul că apa nu se poate fără foc
sau focul fără apă
la structura cristalină a rocilor şi interstiţiile din rinichi
durerea îmi aluneca pe şira spinării mă gândeam că e un noroc
să fiu o scânteie pe coridorul măturat de vânt
într-o lume de-a dreptul frumoasă unde vine primăvara
cu gustul ei acrişor de livadă de corcoduşi
am o rană perfect rotundă în palma stângă cât să încapă soarele în ea
şi dacă strâng pumnul plouă
Comentarii aleatorii