în aer se decupează copacul
atunci când dumnezeu rosteşte cuvântul copac
pasăre pentru pasăre
inimă pentru inimă
şi aşa mai departe
tu eşti decupată
în aerul care mi-a fost dat mie întru respiraţie
de-asta atunci când simt că mă sufoc
şi strig doamne ai milă de mine
el mi te aduce mai aproape
Dragii mei oameni,
curând tavanul va ninge pioneze roşii,
nu mai ninge demult cu lână rotundă,
nu mai ninge aşa cam de atunci de când unii ne-am dus la dracu-n pranzic,
iar alţii ne-am atârnat de piciorul lui Dumnezeu.
păsările domestice nu zboară departe
doar vocea ta se înălţa împreună cu alte cântece
mă trezesc dintr-un vis
frunzele nu şi-au prins părul când s-au aplecat spre mine
în mâinile tale
piatra nu se mai mişcă
de-a dura vin lucrurile care par să se întâmple
în cele din urmă soarta mă va scoate în ploaie
înapoi în lume
îndrăgostiţii
umblă la nesfârşit de la o casă la alta
uşile închise miros a poezie rănită
poetul scapă înainte să fie marcat pe viaţă
priveşte înspre trup
pieptul meu e un câmp de forță care adună toată zăpada,
adună secundele în păraie albe. apoi ceasul se-oprește.
numește două animale care aleargă și se camuflează
cu sângele la vedere. în locurile de veci se doarme în liniște
cu două trei lumânări aprinse de paznicii înfrigurați.
acolo dormim, așteptând cea mai frumoasă resuscitare.
Comentarii aleatorii