și de vei pleca pe mare
ia cu tine
o cochilie de melc
părăsită
cîndva
dorului pradă
legănat de valuri
să ți-o apropii
de urechea stîngă
și-ai să auzi
foșnet de frunze
iar în seri de vară
colindîndu-ți urbea
supraveghează pașii
și cruță melcii
chiar dacă
ochii tăi vor căta departe
întrebîndu-se
ce culoare mai are marea
prefer camera noastră mică
teancuri de cărți și haine cutii vechi de cafea
tablouri și hărți
atîrnate-ntr-o rînă machete
copii ilegale și discuri stricate
rochițele tale cochete
pălăria de paie umerii goi
în poze de alb și negru de soare
mușcate
de mine și ani prăfuiți în sertare-ncuiate
un scaner folosit doar o dată
reviste pardesiul meu de student
schelete de pești dispăruți trilobiți
și acea jumătate de metru pătrat
în care făceam yoga și rîdeam uneori
pe-nfundate
de altfel nici noi nu mai suntem visători
cuvintele ni se potrivesc ca nişte camarazi pe timp de război
de-o altfel de moarte au parte fricoşii faţă de cei care au luptat până au fost prinşi
poate prea puţin contează felul cum ţipi când ai totul la picioare
instinctul se zbate mereu între hrană şi sex
dar ce ne facem cu ăia
care n-au lăsat testamentele scrise nevestelor, iubitelor, amantelor
am senzaţia că orice dezordine
mă apucă de braţul drept
fac cruce cu limba
ispita a fost îndepărtată dar nu şi frica de iad
dintr-o eroare de navigaţie iarna s-a
prăbuşit în sahara, nu înainte să-mi facă
viaţa amară.
ultima recolecţie e că
la aeroport mă pupase pe obraji şi pe gură.
camera plină cu ceaiuri, pilule, scrisori, fiole, cărţi, ore pierdute
mă acuză,
mă atacă ad hominem -
nu numai că i-ai administrat injecţia letală,
îmi spune,
dar i-ai dat-o cu linguriţa de aur.
cenuşa, mirosul închis, toaca, momâile risipite prin vii, lupii, fumul
plâng după iarnă.
primăvara şi soarele, ca doi gemeni nenăscuţi încă,
Comentarii aleatorii