păsările domestice nu zboară departe
doar vocea ta se înălţa împreună cu alte cântece
mă trezesc dintr-un vis
frunzele nu şi-au prins părul când s-au aplecat spre mine
în mâinile tale
piatra nu se mai mişcă
de-a dura vin lucrurile care par să se întâmple
în cele din urmă soarta mă va scoate în ploaie
înapoi în lume
îndrăgostiţii
umblă la nesfârşit de la o casă la alta
uşile închise miros a poezie rănită
poetul scapă înainte să fie marcat pe viaţă
priveşte înspre trup
pe margine se făcea seară dintr-un fum ieşit aiurea pe cer
mâinile ei se încrucişau obişnuit
inima ei n-avea chef de joacă
la o distanţă nedefinită era el
într-o blană de culoarea toamnei
în care două boabe de strugure făcuseră ochi
deloc timid după cum se fixase în singurătatea de-a doua
mai erau şi umbrele
cu nişte cozi de şoarece alergau pe ziduri
luna ieşită dintr-o lanternă spartă în două
te rog pământule ară cu plugul tău pe genele mele culcă spicele purpurii
de la dânsul din piept
miriade de flori pe milioane de biciclete râd copiii da este o zi de însemnat
aşa trece primăvara până în iarnă se-opreşte
aşa
bărbatul meu poartă încălţăminte grea pe zapada ce scârţâie trec care cu boi
bătrânele satului îl primesc ca pe brad ca pe urs ca pe o crizantemă primăvara
opreşte-te bărbate să-ţi dau apă să bei
bea apă şi-apoi mergi mai departe
spun ele
el se coboară din haine de miel năuntru de casă de chirpici
Comentarii aleatorii