ar fi trebuit
fereastra să fie lăsată cu urmele ei
de vânt, de praf, de ploaie, de sudoare,
minciună i-a fost păsării al cărei zbor s-a izbit şi s-a frânt
de apa sticlei curată nebunie a unui îndemn
acea căldură iluzorie căminul
în care focul nu a fost aprins niciodată
Citesc despre condensarea apei şi afară ninge
n-am chef să vegetez
mi-e poftă de fierbinte dulce şi sărat
cu gândul ăsta ies în şlapii roz de plajă
zăpada umflată de-ar fi numai ea mă ia peste picior
aerul mă încolţeşte
până la chioşcul mărginit de geometrie arctică
cum prezentul astăzi a uitat că tâmpla-mi moare
şi că sunt Euridice, că mi-e gura însetată,
cum tu eşti astăzi oceanul pe care-l încerc cu mâna
cu tot corpul meu de viţe, cu sărutul tăinuit,
aşadar cum toate-acestea se întamplă pe sub soare,
o să îmi prea-plâng durerea ce zăpada mi-o arată
ca pe un mieluţ ce ştie c-o să-i taie mâine vâna
of, cum se aprinde pacea colo sus, în infinit...
şi-apoi o să ies din noaptea cu miresmele de rai
samovarul când se unge din petalele de ceai.
Comentarii aleatorii