îmi scriu bileţele şi le lipesc peste tot
să nu mi se şteargă memoria de cele trebuincioase vieţii
încă mai vrea ceva deşi nu ştie cum se fac banii şi
cât de uşor se scurg printre degetele astea lovindu-se de taste
într-o continuă autoflagelare
pereţii mei interiori se expun
în tablouri din care nu mai poţi ieşi decât prin
colaps
lângă o fereastră deschisă
ca o iubire lipsită de orice sentiment
făceai presupuneri
cuvintele rostite frumos aveau siluete de oameni cu suflet prea bun
aveai de unde alege cel puţin un prieten
ar fi păcat să renunţi la vise
îngrijidu-ţi scrisul
lumea tot va vorbi despre lumina aprinsă în cameră
încearcă să zbori
greşelile pot fi distruse abia după ce te înalţi
nu trebuie să fii dezamăgită de vârstă
orgoliile tinereşti sunt ca nişte pietre de moară
continuă să naşti ai nevoie de aripi
De ziua ta, noaptea, urmăream
cu privirea-n tăcere cum,
dincolo de râsete şi libaţii, ceva
ne vâna sufletele, încercând
să le fotografieze,
în timp ce tu alergai cu gândul
spre dimineaţă, să le salvezi
de la umbre, editându-le poza,
astfel încât ceilalţi,
uitându-se la noi după aceea,
să nu îşi dea seama
de la ce ni s-au aprins ochii
în noaptea aceea când,
dincolo de râsete şi libaţii, ceva
ne vâna sufletele, încercând
să le fotografieze, iar eu
fredonam în gând versuri
de Esenin.
mă întreb unde se duce praful care
s-a ales din maşină din casă din viaţă
din noi ceva de neînţeles spun burlanele
de la streaşină lacustru şi cenuşiu îmi vine
să mă duc pe funiile adipoase care se rup omizi
de pe frunze arse de sufletul nostru poluat
în ce canal
în ce mare
în ce oase de om păcătos
coşmelie de nori se prăbuşeşte
peste pleoapele mele ştergătoare
puse pe rapid să înlăture
lacrimile praful
ales
din iubirea noastră
Comentarii aleatorii