stai pe podul de lemn arcuit peste balta sângerie
a nopţii şi numeri ferestrele luminate
dincolo se doarme elegant cu pijamaua călcată la dungă
în târgul de la marginea oraşului se vând inimi
cumperi en-gros în unele te poţi naşte din nou
te ascunzi în spatele lor un fierăstrău îţi numără hoţiile
nu simţi nimic doar plânsul zgomotos al lunii
pe potecile din cimitire
sunt nimicul care crede că scrie
piese de teatru într-un act
mă satur de mine în următoarea secundă în care
îmi iubesc strigătul de fericire
când sorb dimineața din ceaiul fierbinte
cu ochii înfipți în perete
mai caut oul de aur
se sparge de tâmplă
firimituri din senzațiile mele hrănesc uneori
alte mirobolante nimicuri
apoi vine ziua puf-puf
nefericirea ne-a îmbrăcat în culori închise
haina ce urma să ne ţină de cald noaptea
am împărţit-o
printre alte lucruri ne-am târât
nu ne-am gândit cât de departe putem ajunge unul fără celălalt
ca într-o altă viaţă
în camera de sus doar lumina rămâne aprinsă
împotriva răului
cu gâtul întins înainte ducem cruci
prietenii falşi şi-au vopsit în alb uşa de la intrare
degeaba
iubirea de sine mă opreşte în loc şi-mi apasă umerii
Comentarii aleatorii