mă gândesc mai des
la prietena mea cea cu origami
îmi povestea despre bărbatul din america
foarte inteligent
fiu-său cu el seamănă o ţinea pe-a ei
îmi arătase cândva un mail în care
individul îi făcea declaraţii amoroase
ieşite din comun
circumspectă avea râs de singurătate
suferea după cum mişca degetele pe hârtia specială
tot felul de forme impresionau lacrimogen
şi-a înălţat singură viaţa la rang de
casă mare duplex în toracele constanţei câteva mii de metri pătraţi
mi-am pus haina pe îngerul meu și i-am zis vine toamna
frunzele se arcuiau concav iar verdele lor curgea pe noi
trecătorii se dezlipeau mai greu de trotuar după care El
îi sprijinea pe fiecare să urce în norul Lui
și m-am zgribulit pentru că îngerului meu îi plăcea haina
am luat o piatră de lângă gară să îmi aducă aminte din ce
sunt făcut pentru că plecările mele sunt fără mare zgomot
și m-am întors spre locul tău iar locul tău stătea cu fața la
un orizont răvășit e bine încă mi-am zis și îngerul a oftat
am ieșit din bula de aur a certitudinii
fix în pielea goală
pe stradă nici un cunoscut
nici un prieten n-a strigat
s-a auzit vocea mea:
dați-mi traseele mele, oamenii, străzile
dar n-a viat nimic decât un generic de știri
cu morții altora
unde e șoimul cu ochi sclipitori
bufnița de vede în lună
copacul pe care l-am tăiat pe fulger
întâia dată
să-mi dați fata care mi-a închis definitiv copilăria
dar toți au tăcut
pe după uluci case încremenite
trei epoci stinse cu var
nici nu contează cine a aruncat primul,
cine a îmbrăcat platoșa,
cine a adormit liniștit ori
cine a lăsat să cadă în cana cu ceai de iasomie
efervescența uitării.
de ieri n-ai mai auzit de la mine
"mi-e dor",
azi nu mai auzi
"te iubesc",
de mâine nu vei auzi nici măcar cum doare
"îmi pare rău",
poimâine va răzbate doar un imperceptibil
"alaltăieri eram nimeni".
când venea primăvara
îşi punea capul pe pieptul rândunicii
asculta o simfonie ciudată care aducea mai
degrabă a huruitul motoarelor unui vapor trans-oceanic
o legătură de sororitate lua naştere când piatra de pe sufletul păsării
se rostogolea în ochii ei feng shui
avea un miros de boucheron amestecat cu tinereţe nebună
atingea în mine nişte corzi sau clape de marmură moale
para las heridas de adentro spunea
şi când mă privea mă îndoiam cum se îndoaie fierul la cald
Comentarii aleatorii