Respirația mea ține un ritm tomnatic,
inima-mi alternează între două răni și o vreme-
tic tac azi ești aproape,
tic tac mâine ții umărul cuiva,
tic tac poimâine uiți să mai trezești carnea.
Uite-mi urmele în nisip,
am să așez câte o scoică în fiecare călcâi
și am să torn apă în fiecare deget.
Poate așa n-am să mă mai trec
și voi reuși să dau chip amuțirii ce se naște în
răspunsuri,
povești imprimate pe textile.
Uite-mă cum îmi flutur fusta în valuri!
Lasă-mă să rămân pe faleză,
să privesc urmele
pentru reuşita experimentului vom apela la o inversare:
luăm timpul şi-l răstignim
în cele trei dimensiuni acceptate
iar cea de-a patra dimensiune
plecând dintr-un punct
o vom da spaţiului
eu fiind punctul
definit de coordonate temporale
un prezent continuu
vis trecut
şi dorinţă de viitor
întreb...
dacă ţi-aş cere un sărut
cărei coordonate îl vei oferi
punctând spaţiul cu imensitatea lui?
ridic receptorul să vorbesc gratuit duminica/ din bucata mea de pâine am crescut un om şi-un câine/ la celălalt capăt al firului nu există alte vorbe/ frunzăresc agenda de telefoane oameni pe care i-am uitat fiindcă nu m-au vrut/ iubirea mea pentru departele meu/ neamurile biblice încolonate la acelaşi prânz/ înmulţind ceapa şi mămăliga/ şi omul care e plătit să înmoaie buretele în oţet
e o zi liniştită plouă mărunt ca în faguri de albine
oamenii se întorc de la biserica albă cu turle joase
împărţind umbrelele
mă întorc
asemenea cuvintelor spuse întâia oară de mine
aud şoapte printre haine
din care zilnic scot fără să mă gândesc mâinile
i-aş pune o fundă sărutului
dintr-o postură ingrată
bocancii
sunt legaţi la şireturi pentru o nouă prigoană
aşteaptă-mă la anul
ca un cântec
de teamă să nu i se lipească de suflet tropotele
Comentarii aleatorii