am ieșit din bula de aur a certitudinii
fix în pielea goală
pe stradă nici un cunoscut
nici un prieten n-a strigat
s-a auzit vocea mea:
dați-mi traseele mele, oamenii, străzile
dar n-a viat nimic decât un generic de știri
cu morții altora
unde e șoimul cu ochi sclipitori
bufnița de vede în lună
copacul pe care l-am tăiat pe fulger
întâia dată
să-mi dați fata care mi-a închis definitiv copilăria
dar toți au tăcut
pe după uluci case încremenite
trei epoci stinse cu var
trei iubiri care n-au mai fost
în care duhul adolescenței se întoarce doar sâmbătă seara

sunt atât de nud încât mi-e dor de glasul dintâi
aștept să mi se facă rușine de jur împrejur
pe abel din mine îl plâng
în aud pe cain
dar, Doamne, de când îi port eu de grijă lui sebi
nici karl cu care nu am făcut nicio beție
nu mai crede în materie ca în sânul drept al fecioarei
albul incadescent i se plimbă pe buze ca un lapte dialectic
între timp merg cu bicicleta ca să calmez nervii noilor profeți
și pe ai mei în devenire
mă ascund
atât de bine încât
strig chiar eu însumi după mine