ne amestecăm până la acele linii paralele în care timpul nu mai are decât sensul energiilor curgătoare. cel ce luptă are mereu această chemare spre alte corpuri. întâi ne cuprindem fără brațe și privim palmele cu ochii închiși. respirăm împreună, de la stânga la dreapta, până când firul invizibil se face incandescent, arătând limitele.

uneori visăm. ne pierdem importanța, ne rupem obiceiurile. improvizăm alte forme. cândva erai vulturul. iar eu te priveam cu ochiul violet. ne destrămam amintirile, priveam împreună de la un capăt al eului la celălalt, până când nu ne mai puteam intersecta. abia atunci conștientizam atingerea.

și ne jucam, nu ne luam niciodată în serios, priveam împreună. așteptam dansul vântului. el e liberul din noi. îl primim deschis. altfel am rămâne în nemișcare. și nu am mai traversa treptele de culori.

tu îmi dai uneori să beau din întuneric. îmi spui să desprind din el fâșii de ceață, să eliberez gândurile. eu tac între secunde, abia respirând. ca și cum numai rotocoalele de verde mi-ar susține atunci inima. îmi amintești de tămăduitorul. și rămân pe marginea paralelei, în fața oglinzii. recunosc fiecare apariție din timpul tău.

acum deschide-mă-n cerc. să las pre-simțirile în largul lor, să-și ia calea. fiecare va avea un val din okeanos. tu vei adormi, eu voi schimba oglinda. tu, visând, mă vei transforma în ceea ce sunt. joacă-te, ai grijă să nu te afle tigrul.