e fesul roz al fetiței ce se uită la mine,
piano, piano
un scurt legănat.
cățelul trece pe sub mese, adulmecă
trei flori uscate din jardinieră
lăngă stâlpul din fier forjat.
uneori părem fericiți, chiar când nu spunem
nimic, doar ne privim, privim leagănul.

*

de tălpi mi s-au lipit frunze,
un om ne sculptează chipurile,
cățelul stă sub scaunul de lemn cu zăbrele cu
ochii lui gri și o mireasă în rochie superbă,
de culoarea untului,
pășește grațios printre noi.
azi nu e tristă, e atât de frumoasă.
în leagăn ni se dau umbrele.

fetița se uită la noi cu ochi mari, mirați,
desenând cu piciorul cercuri. închide încet albumul,
aproape că plouă.
vânătorul ne-a lăsat frunzele,
a plecat să văneze prin toamnă
tristețile de mătase,
el singur și câinele lui.