yester -
lipită de speranță, cu ochii cafenii
întuneci respirarea unui plămân de vată,
frumoasă mănăstire pe tâmpla mea pictată,
în care sfinți așteaptă, mirare, să învii,
poftești ușor să cadă, pe umerii târzii,
într-un voal de ceară, lumina resfirată,
o umbră mai curată ar crede că rămâi
să împlinești privirea, pe chipul meu uitată.
în studenția lui 1997, agapionic.
Poezie:
Comentarii
anna -
mi-a placut mai ales ultimul vers: „să împlinești privirea, pe chipul meu uitată” l-am citit de multe ori, are o multitudine de sensuri, le-am rasucit si m-am infiorat de frumos... sfintii din tampla ta au rabdarea pietrelor, invierea poate veni oricand, caci nu exista tarziu unde este speranta...
yester -
... multumesc frumos, anna(ai un nume taumaturgic)! am căutat o poemă veche într-o zi cețoasă, și am găsit-o pe aceasta. mă bucur că îmi dai speranță:)! ești o cititoare atentă și acest lucru valorează. și mie îmi place mai mult ultimul vers. dar s-ar putea să fiu doar într-o nostalgie de week-end. însă învierea poate veni oricând... după cum spui tu. să vezi ce viu sunt la muncă mâine:)!