picură.
pun coji de ouă pe pervazul ferestrei
și las în grija ploii numărul anilor
(m-a învățat un bătrân care vindea flori),
a bătut într-o seară la ușă,
musafir întârziat și fără nume,
cu un coș de liliac sub braț,
a cerut o cană cu apă
să nu i-o dau peste prag,
în casă,
pe masă, rămăsese o felie de tort,
a mâncat-o tăcut, a băut apa,
mi-a privit chipul și a oftat,
a luat palma de lângă inimă,
a spus un singur cuvânt-mediterana,
apoi,
a plecat.

de unde știa bătrânul de mediterana?
într-acolo mi-o fi soarta?

îmi strâng grijile ca un coș cu rufe murdare,
le spăl și le frământ până devin albe și tari,
ca o planșetă de marmură,
pe care aș vrea... să scriu cu cireșe negre...
de mâine

în fereastra deschisă,
ploaia cântă și umple scoicile fără pui

șuier de vise alb-amărui