viscolul m-a chinuit cumplit
somnul îmi îngheţase sub pleoape
m-au acoperit ninsori de demult
am deschis ochii într-o altă iarnă
într-un vagon de tren personal cu militari şi civili
eram soldat şi mergeam la dezăpezire în Predeal
ne luptam cu iarna crâncenă
curăţam liniile şi schimbătoarele de cale ferată
mergeam întotdeauna cu acelaşi tren
se urcau mulţi elevi din Braşov
apoi într-o zi a urcat şi Brigitte
împreună cu o colegă de liceu
s-au aşezat pe bancheta din faţa mea
lângă soldatul ce aţipea sprijinit pe marmita cu ceai

Brigitte avea şuviţele argintate
sufla în palmele mici cu buzele ţuguiate
lăcuste de nea se topeau de geam
câmpul alb îşi întindea braţele
printre capetele noastre
mirosea a ceai cu rom
camaradul strângea marmita în braţe
o pasăre caldă cu aripi de abur
fata cu ochii de chihlimbar visa
cineva îmi cususe cuvintele în piept
sub mantia grea viaţa zidise o carceră

la coborâre Brigitte îmi zâmbea întotdeauna
mai întâi îşi aduna şuviţele sub căciula de blană
îi culegeam cu nesaţ din aer mirosul de trandafir
şi adormeam ameţit de acest drog

ştiam că va veni o zi când ea nu va mai urca
în acest tren
o zi când zăpada se va topi
când prin geam voi privi câmpul
cum te uiţi la faţa unui bătrân
chiar dacă va sufla vântul de primăvară
şi îmi voi aminti de acest tren
gândind ce-o face-acum Brigitte

ştiam că nu va fi aşa
nimic nu va mai fi ca înainte