numele ei nu are ecou se aude în mine

imaginea utilizatorului mignona
(încercare)

priveşte cu ochi ageri. în oricare parte s-ar întoarce se vede pe sine. ocean. oglinzi paralele. copil. muşcă un colţ de pâine ca dintr-un sân sterp. înghite blestemul. amar. nu plânge, rabdă la fel ca ieri. pentru asta a fost inventat raiul cu râuri de lapte şi miere. scara e prea sus. Dumnezeu plouă. copacii cresc, sprijină. lumea nu este nici mai curată nici mai dreaptă. trandafirii înfloresc fiecare pată prinde mărăcini înţeapă la fel. e tot o formă de iubire. cum soldatului îi ţine cald puşca. adrenalina se împrăştie la primul foc, ţine de foame şi sete. despre dragoste nu îşi aminteşte, nici cârtiţa lumina dar sapă la fel. de câştigat o distanţă. atât a mai rămas şi umbra încovoiată sub mănunchiul de răni. nu-i nimeni să prindă strigătul. ecoul ei se aude în mine. sunt fiica singură-Tati, lasă cerul mai jos şi ia-mă în braţe.

Comentarii

Textul are,

Textul are, cert, valenţe axiologice. Poate prea personal sensul general, poate prea ridicat gradul de ambiguitate, însă, cu oareşce efort, cititorul poate lua, din text, ceva caractersitic lui, dar şi autorului. În caz contrat, din scriere rămâne o juxtapunere de enunturi descriptive. În cazul meu, nu s-a ajuns înca acolo.

Aş reformula aici "cum soldatului îi ţine cald puşca precum pulpa iubitei", având în vedere dubla comparaţie.

Un poem care doare,

Un poem care doare, care sapă o singurătate doar pentru a empatiza. Nu are nimic în plus, nimic în minus. Sunt blitzuri dintr-o existenţă durută, sunt inserţii cu iz aforistic, fără a se a face abuz. E atât cât trebuie pentru a exclama în final ,,sunt fiica singură-Tati, lasă cerul mai jos şi ia-mă în braţe." Of! Tocmai am citit două texte care iar m-au îngenuncheat si abia ma ridicasem...
Îţi mulţumesc, Miha, si tie si oricui mă imbogăţeste spiritual!