am o brichetă legată
în piele ca o carte
ca și cum atunci când aprind focul
ar trebui să mă gândesc
cât de scurtă e viața

copiii nu mă întreabă niciodată
mamă tu când fumezi
la ce te gândești
eu doar rămân pe marginea scărilor
acoperind cu ochii fumul
privind două păsări ce și-au făcut
o casă lângă casa mea
chiar în copacul din
curtea mea

când muzica e dată la maxim
sâmbătă seara atunci când am chef
li se zguduie casa păsărilor își acoperă puii
cu aripile lor mici

și copiii mei au crescut
acum fumează și ei
și nu mă mai întreabă nimic
dacă m-ar întreba
mamă tu de ce trăiești
aș asculta mai departe
cum muzica dispare în noapte

și inima cum bate peste iarba mea