pulbere de stele
picături de ceață dansînd în cascadă
piramide năruite beznă
grohotișul muntelui sfărîmat
sub copitele sălbăticiunilor
încîlcite printre ochiuri de lună
un trandafir
de ghimpe înflorind inima pămîntului
umbre de fum ciulinii stepei
în două și patru picioare
urlînd, scheunînd,
lupii hamatsa scăpați din magie
nu jocul îl vor
ei vor pradă și carne
un lest îngropat
duhul cel dinăuntru
își rumegă jertfele
mîluri de noapte zidesc
omul credințelor de grotă
în perimetrul său globular
sub zăpezi de cenușă,
vatra cernită
noul altar
bolta pămîntului sau bolta cerului
în singurătăți absolute stele dispar
horbota violetă a zorilor
lespezi fără stăpîn
timpul și vîntul
Poezie:
Comentarii
Virgil -
vocabular interesant, as zice chiar atragator. dar textul este destul de abscons si nu reuseste sa comunice poetic aproape nimic. asta nu inseamna ca nu poti totusi parerea mea
Younger Sister -
Atrăgător dar care nu reușește să comunice poetic nimic, îmi sună ca o zi de Paște fără Înviere. Ar trebui să șterg numaidecît acest text, așa aș face dacă nu aș ști că greșelile sînt trepte ale devenirii și perfecționării noastre și că înțelepciunea stă în străduința de a le înțelege și a le îndrepta. Textul însuși evocă un episod, o treaptă din istoria tracilor. Credința lor în nemurire, o credință a oamenilor simpli, o credință a oamenilor liberi, dar și a sclavilor și a stăpînilor de sclavi. Adică un om poate suporta mai ușor sclavia fără să se revolte dacă speră că sufletul său este etern. Stăpînul sclavilor cunoaște aceasta și trage folos din ea. Ceea ce lipsește acestor credințe cum sînt Lycantropos și ritualul cabirilor este omenia și înțelepciunea de a trage învățămîntul suprem, acela că omul este stăpînul propriului destin.