e smoală cu crini şi pericol iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
şi palmele noastre alintă cuţite
şi lumea se plimbă cu paşi de-ofiţer
duminica ţipă la vrăbii şi-nghite
plăcinte cu măr, praf de puşcă şi gin
şi lanţuri ne trag înapoi zornăite
şi-n parcuri cresc tei cu miros de pelin
la şoapte ne luăm şi murim din cuvinte
ce nimeni nu ştie cînd/ cum/ cît le-am spus
şi gloanţe de frică ne-aleargă prin minte
şi plîngem cotoare de soare apus
vreau să te uit încet
zi după zi construiesc un anotimp latent
dă-mi timp să fac din toate ale tale
versuri de dimineață amiază seară
nu te va bănui nimeni în miezul lor
doar vor tresări când te vor întâlni pe stradă
se vor întreba unde te-au mai văzut
el e o cușcă goală
când intră în cameră pe albul pereților
apar vene mici florile pentru că de obicei aduce flori
miros a mâl cu fiecare cuvânt nerostit
se pierd mai multe petale până când pumnul transpirat
ține strâns un bici verde începe căutarea obrazului
a palmelor a părului nearanjat venele din tencuială palpită nervos
undeva pe-aproape cineva doboară un copac
din rădăcina lui altcineva se transformă în țipăt
scena se repetă halucinant din ce în ce mai repede ceasul argintiu
a blocat o secundă dar nimeni nu bagă de seamă
Comentarii aleatorii