spuneai că mă invidiezi pentru viaţa asta tumultoasă
şirul nesfârşit de secunde
care mă însoţesc ca o aură
cu asta ai ieşit deja din sfera ignoranţei biblice
şi toate străzile care duc la tine sunt şerpi care năpârlesc
Era frumoasă și hai-huie
Pierdută-n ceața imatură
Ca un sărut fără de gură
Un halou de marmură și parcă clei
Ți-am recitat din câțiva zei
Și-am tot lipit câte-o câtime
Din coapsele cu linii fine
Dorințe adunau din pori
Pierdute, foste dezmierdări
Erai superbă și aproape goală
Pe o copertă de la școală
Pe care-am desenat dintr-un impuls
Brațe lungi cu dor de dus
Și oricât de fascinat eram
Tot incompletă te iubeam
lângă o fereastră deschisă
ca o iubire lipsită de orice sentiment
făceai presupuneri
cuvintele rostite frumos aveau siluete de oameni cu suflet prea bun
aveai de unde alege cel puţin un prieten
ar fi păcat să renunţi la vise
îngrijidu-ţi scrisul
lumea tot va vorbi despre lumina aprinsă în cameră
încearcă să zbori
greşelile pot fi distruse abia după ce te înalţi
nu trebuie să fii dezamăgită de vârstă
orgoliile tinereşti sunt ca nişte pietre de moară
continuă să naşti ai nevoie de aripi
Habar n-aveam cine era
şi ce voia de la mine;
îl văzusem cum
încerca să iasă din întuneric,
pe când eu mă pregăteam
să intru în conul de umbră
şi să mă-ntretai cu el
până la sânge;
de cum trecusem pragul,
mă apucase de-un braţ
şi mă trase-ntr-o parte
cu vorbele:
Am venit să văd ce mai faci,
că nu ne-am mai auzit de mult
şi cum totul se-ntâmplă
cu-ntârziere aici sau dincolo,
mi-am spus în umbra mea:
de ce nu astăzi
soarele tău să se stingă?!
Comentarii aleatorii