totul e sacadat
se petrece în pâlpîiri ce vin una după alta.

în cameră
lacrimile curg cu întreruperi
între pereți atrofiați.

la cinci ies din casă. întâi noapte, apoi zi
clipesc, pașii unul după altul mă împiedică.

pe zebră dungile albe au goluri gri între ele
acolo nu e bine să calci.
străzile cotesc brusc după blocuri.

telefonul nu sună în mod continuu ca să nu-mi
distrugă partea moale a creierului. desigur
aproape întotdeauna sunt
singură când scriu un mesaj.
message sent. nu știu cine și unde pleacă.

într-o mansardă indiană se fac gadgeturi
pentru telefonul meu.
eu nu vreau să fiu copilul.
america nu-i țara mea, eu am sângele
roșu și viu.

și câinii cărora cineva le-a lipit
sârme pe bot stau aciuați lângă ușă.
când erau mici dormeau într-o gaură care ducea la
subsol. lumea le dădea de mâncare.

apăs butonul pulse să-mi fac un suc.
chiar dacă știu ce urmează,
inima tot imi sare în piept.