pe stradă pâlpâie un felinar
fugim amândoi înăuntru ca într-un teleferic plin
patru mâini pe o sticlă
e ca-n povestea în care digul s-a spart şi-a venit un copil
a stat o noapte s-astupe cu mâinile
l-au mirosit curioase vulpile, s-au rotit strălucitori vulturii
de jur împrejur un copil ceva mai mare
a prins o undă de frică
umerii albi zăpada
care nu e încă, destul pereţii oricum prea aproape,
mătase
mătase
înfulec pe fugă până-n tavan
mincinoşii au steluţă în frunte dumnezeu le-apleacă cireşii
le umple buzunarele cu tot ce-ar fi putut altfel
ţi-arăt cum fac un omuleţ din două degete
şi merge pe mine sus-jos
mă cerţi fiindcă nu vorbesc mă cerţi ca pe-un cosaş
e plin de stuf şi de iarbă şi n-am mai trecut
cu tăişul pe-afară
e prima dată când lovesc un câine şi plămânii îmi hârâie
îi pun pe spate o pătură roasă şi pleacă scâncind
într-unul mai mic
acasă dispare, rămân nişte zimţi să ne prindem
bătrână eu, tu cu mult mai bătrân, aproape la fel
cum ai scoate un canar din gura pisicii
dar mai vine
copilul acela mânjit c-o scânteie
să-i încălzesc picioarele-ntre pulpe
în sfârşit se deschid două gărgăriţe
ne prindem la timp şi fugim
amândoi înăuntru
Comentarii
Îmi plac textele care, la
a.a.a. -
Îmi plac textele care, la sfârşit, îmi spun că nu ştiu ce am citit... Pentru că revin intriga(n)t, pentru că ştiu că e ceva acolo. La fel, îmi plac poeziile care nu-şi dau de gol genul autorului (feminine/masculine, nimic peiroativ aici, evident). Aici, e puţin din amândouă.
Scrierea de faţă este un proaspătă, proaspătă în sens de inedit, şi chiar dacă acest lucru este ştiut de autor, ţin să prezicez, că aşa-s io - precizant. Stilul este percutant, deşi bogat (uneori parcă prea bogat, dar asta poate fi doar o impresie de-a mea), cumpatat, deşi verbele sunt uneori temerare, clar, deşi uzează de "metafore lungi". Probabil că, la textele Cristinei, cel mai mult îmi place echilibrul emoţional şi faptul că îsi asumă ceea ce scrie - nu-i tremură mâna pe foaie, nu o dă cu puncte puncte, nu simpatizează cu accidentele lirice.
Despre poezia de faţă - inspirată alternarea verbului/elipsă, tonul confesiv, cuminte, nuanţa ludică.
O sugestie care ţine cert doar de modul meu de-a scrie şi care vizează mai mult fenomenul general decât cel de fată:
"s-au rotit strălucitori vulturii" - eu aş fi mers pe adverb, nu pe atribut, adică "s-au rotit strălucitor vulturii.
Şi mai multe, altă dată, că aşa-s eu - altădatist. :)
"Aici, e puţin din amândouă",
a.a.a. -
"Aici, e puţin din amândouă", adică puţin din "text itnrigant", şi puţin din "nu-şi dă de gol genul", nu puţin din amândouă genurile... Nu prea îmi place când mă exprim ca o locomotivă, dar na, uneori se mai pufăie.
Am revenit ca să-ţi demonstrez că aşa-s io - revenitor.
* intrigant
a.a.a. -
* intrigant
e o diferenta intre subtil si
caminante -
e o diferenta intre subtil si criptic, uneori tine de rabdare, poezia nu trebuie sa puna insa la treaba. de aceea ma bucur ca la tine se percepe "intrigant", astea intrigante sunt foarte eu, adesea nemultumita.
si destul de oscilanta (arunc un carlig!), asta pentru ca ai promis un "altadata" si m-ar interesa.
partile proaste le intuiesc la scrierile-mi, am o idee si despre ce merge, insa parerea ta mi-a dat o imagine foarte echilibrata, ceea ce-mi cam lipseste. multumesc, pentru.
am impresia ca in fata scrierilor
Raluca Sandor -
am impresia ca in fata scrierilor tale , a celor mai multe din ele, raman nauca.asa ca dupa un vis complex, colorat pe care nu il poti povesti cu toate ca iti joaca in minte.Nu vad nicio criptare cu toate ca nu regasesc mesajul in forma liniara si "cumsecade" a logicii. E un cumul de stari, o sinestezie- nu stiu sa le explic stiu sa le percep.
curios,
caminante -
curios, in fata catorva oameni nu am indoieli. uite un lucru la care ar trebui sa ma gandesc, raportul normal ar trebui sa fie invers. in orice caz, acum gandesc ca multumirea n-are legatura cu numarul, nici cu omul, ci cu omul pe care-l astepti.
ca tot m-am gandit la asta am zis sa ti-o spun, cat de gogoman suna.