la anul pe vremea asta o noapte
albă ne va cununa iarăşi. pe o plajă
pustie. ne îmbrăcaţi.
şi ce dacă avem pînzele puţin roase de vreme.
anii răsuciţi ca o rădăcină de ginger
insignă nu vor mai fi. vom înfia un arhipelag
pe care îl vom numi rocco. îi vom lăsa lui iahtul.
vom aduna scoici şi dinţi de rechini ca atunci
când ne-am cunoscut prima dată.
În duminica aceea
măştile nu s-au mai întors cu faţa la faţă
în dungi de cretă portocalie
frunzele cădeau cu un minut de întârziere.
Ne-am salutat ca două respiraţii vechi
fără să ne atingem mâna sau obrazul
de sub unghiile murdare ale cerului
lipsea un planor.
Ţi s-a făcut frig
ai cerut ceai de mentă
din aburul vernil un câine creţ îţi lătra sub bărbie
ai aprins o ţigară
cu lesa din ea mi-ai lipit câinele de faţă.
întotdeauna ştiu negreşit că este duminică
după cum omentul mic şi omentul mare învelesc măruntaiele mele
soarele nu se lasă mereu prins azi este ca un arici temător dar
lucrurile încă au umbră moale şi catifelată ofelia descântă melcii
închişi în casă zmeura sălbatică zidurile văruite suspinele de tămăduit
care nu vor să-şi dea sufletul din cuşca toracică daniel se luptă cu visele
şi apucă balaurul de coarne în definitiv heraclit nu avea dreptate
în creierul meu este o baie de aur o vână groasă pe care o sondează
Comentarii aleatorii