duminica vânzătorul de la Bingo
nu vine lângă coloane
nu este nimeni să oprească liniştea
doar profesorul ros de cancer
coborât din blocul bălţat cu polistiren ca din cer
îţi povesteşte zâmbind că aproape a scăpat
răul este un bine iconoclast
şi banii curg fără zgomot pe stradă precum sângele în abatoare
accelerezi
parbrizul înaintează lent ţi se lipeşte pe faţă ca o mască
duminica la prânz
nu este nimeni să-ţi spele maşina de praf şi cheaguri
în curând se vor sfârşi sărbătorile
iar cadourile voastre vor îmbătrâni
în pod aşteptând cuminţi pe rafturile cu ani
va mai trece o vreme până când
podul de gheaţă se va topi
şi va picura în somnul vostru
amintire cu amintire
dar până atunci
mă voi întoarce la nopţile cu ochii tulburi
blândele mele partenere de veghe
dosite după jucăriile din pluş
măcar acestea nu-mi vor ghici viitorul
numărându-mi în gând paşii cu soţ
şi nu-mi vor cere clipele de tandreţe înapoi
voi contempla nepăsător acest prezent
eu voi muri într-un spital nou
plin de prieteni
lângă mine vei plânge în pumni
dar eu știu că te faci praf
după o bere
de pe acel pat voi ridica două degete
ca la școală
să zic ceva genial cum se face
însă atât
pentru că lui dumnezeu
nu îi plac
băgăcioșii în seamă.
morții sunt așa simpatici cumva și foarte înțelegători
o companie selectă chiar
dar nu mă dau în vânt
știi ce ești tu? ești un violoncel
iar eu
cea condamnată să-l ascult
singură-n noapte
dacă ai putea să mă privești n-ai vedea o femeie ci umbra
femeii tăcute cu fruntea lăsată pe braț
violoncelul ar vorbi de lungi călătorii de soare arzător și de ninsori
de războaie în care numai timpul câștigă
sau întâmplarea sora lui vitregă
de dragul tău umbra s-ar lumina și s-ar preface-n crin
înflorit în tranșee
deși e mult de când nu mai crede în crini și cu atât mai mult
nu crede-n întâmplări
Comentarii aleatorii