tu ai două capete care nu se întâlnesc spunea bunica
citind cu degetul liniile din palma mea
e ca şi cum aş vrea să smulg o rădăcină de cicoare
atât de adânc şi amar stau înfipţi anii aceia cu semne pe genunchi
de la treptele înalte cu coajă de var groasă
de culoarea cerului copt a furtună
nu pot lăsa ce-am început când mă jucam frumos cu norii
nici podeaua frecată cu leşie fierbinte
nici fierul de călcat care înghiţea tăciuni ca un balaur

*
catherine era o proastă că s-a îndrăgostit de heathcliff
eu nu voi fi niciodată
juram mereu până când am văzut acel porumbel cum zboară
din cerdacul în care stăteam cu braţele la piept
mirosea a jucării de lemn şi a clătite cu brânză
cădea lumină printre viţe peste cântecul încolţit pe buza de sus
îmi plăceau stelele pe înserat şi nu priveam luna în faţă
dar pasărea albă a plecat prea devreme prea departe

bărbatul cu o legătură mare de chei privea în gol îmi cerea să stau pe genunchii lui în pantaloni de pânză topită eu refuzam apa râului era tulbure pe sub pod braţele lui erau ca frânghiile de rezistenţă purta cizme galbene la fel ca poliţistul plictisit de cazuri de sinucidere care mă privea absent

*
cele două capete din viaţa mea se întâlnesc precum munţii
suflet cu suflet
peste care mă voi prăbuşi