sunt plin de ezitări şi ostentaţii
aproape că norocul mă îmbată!
mă mişc duhnind a reciclări prin staţii
de timp, pe-o clipă ne-încălecată.

ies din trecut şi intru iar în mine
cum iese şi cum intră vântu-n goarnă
ca mustul smuls haotic din ciorchine
dat moleculei gurii să-l discearnă.

mă plimb, mâhnit adesea, prin plictisuri.
cu mine bunul simţ împinge chinul
singurătăţii decantate-n visuri
pe unde trece-n grabă chiar destinul.

iar dintre idealuri, ca o boală,
văd ludice tristeţi ieşind la poartă
văd plâns dansând pe străzi în pielea goală
şi-mi zic: "fir-ar norocului de soartă!"