vladimir -
în ziua aceea vântul urla ca un câine rănit
ridicând în vârtejuri semințele neculese
printr-un culoar de lumină tu
chipul celui care nu mai așteaptă
nimic de la clipa ce vine
o casă fără ferestre numai uși
lovindu-se de peretii scrijeliți în nopți de insomnie
cu zgomot de chei la fel de inutile treceri
peste praguri
hrănesc păsările cu poeziile mele
răsfoind colecția de timbre
așezate pe domenii
cu inocența celui ce crede
într-un soare bântuit de stihii
Poezie:
Comentarii
Aranca -
- introducere tip...fără nimic nou. - imagine stresantă - se putea totuși specula mai mult ideea: "o casă fără ferestre numai uși" - cele mai interesante versuri îmi par: "hrănesc păsările cu poeziile mele răsfoind colecția de timbre așezate pe domenii cu inocența celui ce crede" și cred că s-ar fi putut opri aici...
Sapphire -
Vlad, dacă vei avea chef să revii asupra acestei poezii, părerea mea este că ar începe mai potrivit cu strofa a doua, iar prima ar trebui puțin modificată, pentru a se ridica la nivelul, spun eu de excepție, al celorlalte două. Ai reușit fantastic să potrivești titlul. Cititorul aproape că își apropriază sentimentul de alienare (ciudat spus, nu?)
alma -
Si eu ma opresc la versul cu "hrănesc păsările cu poeziile mele", chiar frumos. Ai putea incepe de aici un soi de Credo.