Toată iarna şi-atârnă cubic lupii doar de pleoapele sale,
clipele-s miei morţi în burţile oilor căprui,
spaţiul vizitează cimitire doar într-un picior,
din orice colţ cresc siluete care cer foc;

azi toţi oamenii s-au oprit sub geamul lui,
i-au spus că-i atârnă pielea sub gât,
urmele lor albe sticleau înapoi,
la capăt mulţi nimeni;

dezvoltă geometrii dureroase tavanul,
punctele nu mai pot fi deosebite de vorbe,
cu găuri în palme pocnesc calm distanţele,
ceaiul are gust de poezie slabă;

dar priviţi-l!
gaură palidă – trecătoare de umbre,
şi-a dezlipit inima de oase şi întreabă care-i el,
iar ea lipseşte din ambele jumătăţi.