știi ce ești tu? ești un violoncel
iar eu
cea condamnată să-l ascult
singură-n noapte
dacă ai putea să mă privești n-ai vedea o femeie ci umbra
femeii tăcute cu fruntea lăsată pe braț
violoncelul ar vorbi de lungi călătorii de soare arzător și de ninsori
de războaie în care numai timpul câștigă
sau întâmplarea sora lui vitregă
de dragul tău umbra s-ar lumina și s-ar preface-n crin
înflorit în tranșee
deși e mult de când nu mai crede în crini și cu atât mai mult
nu crede-n întâmplări
în curând se vor sfârşi sărbătorile
iar cadourile voastre vor îmbătrâni
în pod aşteptând cuminţi pe rafturile cu ani
va mai trece o vreme până când
podul de gheaţă se va topi
şi va picura în somnul vostru
amintire cu amintire
dar până atunci
mă voi întoarce la nopţile cu ochii tulburi
blândele mele partenere de veghe
dosite după jucăriile din pluş
măcar acestea nu-mi vor ghici viitorul
numărându-mi în gând paşii cu soţ
şi nu-mi vor cere clipele de tandreţe înapoi
voi contempla nepăsător acest prezent
mugurii primăverii ca nişte nări umede
de cai nărăvaşi umplu copacii herghelii albe şi roaibe alergând în aer
tropotele lor nasc flori până la fructul dorit e cale lungă de dragoste
micii mei icari prea se depărtează de fiinţa mea fără teamă
nu observă geamul nedeschis al cerului această casă de nori unde
soarele un amorez înfocat a aţipit abia în zori
să-i potolesc cu apa unei cărţi îmi spun
îmi trag mările din atlas în suflet şi-i chem să se adape şi
să se odihnească îmi fac ţarc inima
trag poarta în urma lor a nepotoliţilor
nici vin
nici şampanie
dacă aş fi o boabă de strugure m-aş da mireasă luminii
să mă îndrăgească ziua întreagă
cu toţi graurii şi toate vrăbiile din lume
dar nu sînt
poate că am un complex casanova prea mare
poate ar trebui să dau cu gândurile de pământ
să le risipesc ornamentele
să le sfărâm stâlpii şi-atunci când o iau razna
să le îmbrac în haine vărgate
uneori gândurile astea
cu un surâs ironic
poposesc pe buzele giocondei şi nu
le mai pot extirpa
Comentarii aleatorii