şi lumea se ridică
lumea se panichează
lumea se îmbulzeşte
lumea se îmbrânceşte
lumea se calcă în picioare
se dezlănţuie se izbeşte om de om
se revarsă puhoaie rupe digurile
se clatină face spume
acoperă străzile înghite vegetaţia oraşul maşinile
pilonii de susţinere podul şi înaintează
vacarmul creşte ciclonic lumea e turbată
cu ochii inflamaţi şi venele inflamate
valul creşte cuprinde şi pe alţii şi pe alţii
antrenează copii antrenează femei antrenează
bătrâni mulţi mulţi şi valul se lăţeşte
prunc nenăscut
te-am plâns în pântecul meu gol
cum plângi în pernă pe ascuns
am frământat amarul vieţii cu lapte de spic crud
să creşti mândru şi puternic
să te naşti la umbră de chiparos
copilul meu
te-am legănat pe braţe ca pe un soare la răsărit
am rămas cu umerii arşi în haina zdrenţuită
am dormit cu tâmpla pe cremene
am sorbit din furtunile verii
m-am hrănit cu mură sălbatică
să te pot creşte
lasă-te asediat, lasă-te cucerit
nimic nu se compară cu mirosul impregnat de amintiri
lasă zilele să ţi se culcuşească la piept
soarbe-le fecioria
şi bucură-te că le-ai dăruit noaptea
lasă-mă să-ţi pătrund printre gânduri
să mă strecor, amant adulmecând pulpele-ncinse
să ar ȋn şoaptă cerurile sterpe
să-mprăştii vise germinate
cu amăgiri deşarte
lasă-ne să ne facem datoria
şi cuvintele freamătă atinse de adierea spaimei
frunze risipite cu speranţa jertfei
dătătoare de viaţă
şi moarte
de sărbători
potopul zodiilor păgâne
dansând la tropice
a despărţit lumea în două deşerturi
străine unul de celălalt
oamenii şi-au strâns rufele pe aceeaşi sfoară
ca într-o spălătorie comună
de jur împrejur la ecuator
vântul s-a luptat cu fumul colibelor de pământ
soarele a ieşit mare din adânc
un peşte strălucitor
în năvodul viitorilor apostoli
De unde vin,
nu mai este nimic;
am avut grijă să distrugem tot,
pe cât e omeneşte posibil.
Nu mai strigaţi, nu mai tăceţi!
nu mă mai răsucesc înăuntru după chipul şi asemănarea sângelui,
doar păsările – negre antene – mai pot asculta naufragiile
fără milă.
Am obosit atât de tare încât ştiu
că se poate trăi cu durere şi singurătate
la fel de bine sau rău ca atunci,
acum când nu mai aşteaptă nimeni
nimic.
Comentarii aleatorii