din privirea ta ştiu
nu-i aşa pentru ultima oară
o sanie trage zile neîmplinite cu reni
parcă ar vorbi cu ei fără zgomot
sfârşitul ninsorii să-mi fie uşor
ai cerut lebede
le-aud certându-se pe patul meu
deşi vor pleca înainte
n-o să mai taie lumina
visez ceva asemănător unui abur
frigul sfârşitului
moartea întâi este caldă
o femeie neînvaţată să doarmă singură
nici nu ştii unde este golul
în tine sau doar
calci
abia simţi
din motiv de a folosi puterea într-un singur loc
îmi plac zidurile
aici în vocea uscată
am loc să ameninţ cu pumnii plămânii
cot la cot respirăm
aerul se agață de nări ca de un colac salvator
păpuşile ce zâmbesc din cutii nu ştiu
niciodată ce vrei
tu poţi liniştită să îţi îmbraci lenjeria ta albă peste
dumnezeiasca ta piele ce sclipeşte
acum dintre aşternuturi şi ele
nu ştiu niciodată nimic
dacă floarea aceasta portocalie pe care o vei aşeza
să rămână de veghe până când se va face
din nou
peste lume
un mare întuneric,
mai întins decât undele ghimpelui fiinţial...
hm, de ce îi spun ghimpe?
aşa, uite, m-am îndrăgostit eu de tine ca de un poem
de-al lui nichita, ca de imensa lumină în care îţi strălucesc
coapsele
Comentarii aleatorii