coli albe I

prietene,
să nu-mi ceri niciodată a te învăța ce-i renunțarea,
lasă-mă să o port pe umeri ca
o raniță de soldat veche până când va înflori
...
e nevoie de viermi pentru asta,
e nevoie de moarte
doar munții mai cântă la flaut în orașul
unde nu a mai intrat nimeni
demult
să nu te miri când ceilalți vor vorbi despre
sensibilitatea noastră aparte la
privirile de violoncel ale tristeții
unde duce drumul ăsta?
am întrebat un om pe cărarea unei fântâni
până când ea a devenit sărată
ca o mână înghițind din cuib mărul otrăvit al durerii
în gât în lacrimi în cuvinte

au lăsat în stradă un reflector aprins II

au lăsat în stradă un reflector aprins
de câte ori trec pe acolo
rulează obsedant scena bunului rămas
pentru noi nu s-a strigat stop motor
nu ți-ai uitat cuvintele,
ceasul n-a oftat gong într-o ușă de fier
totul s-a derulat brusc. fără duble.
telegrafic plâng. stop. nu. nu plâng. stop.
am fost credibili, fără repetiții, filmând un eșec...
sub geamul meu,
oamenii trec indiferenți.
reflectorul luminează obsedant scena bunului rămas
o piatră sparge becul.
...luminile s-au stins și plouă,
stropii grei izbindu-se violent în fereastră
ca atunci când tu
m-ai penetrat întâia oară.

o ceață pe simțuri III

ni se scurg zilele în ritualuri_ pentru_ o_ a_ doua_ piele
estompând culorile, o ceață pe simțuri
pe a fi
repetăm exerciții de tragere baricadați în noi cu un ultim glonț febril
ce explozie-n tranșee e iubirea!
gesturile sigure de ieri au devenit un fel de căutând
am o sută de ani, o mare și o stâncă
ascunsă-ntr-o garnizoană de umbre cu cizme roșii

drive test IV

te-aș acapara pentru o vreme extensibilă la capete
într-o zi ai ajunge dependent de felul în care merg prin odaie
mirosul umbrei pe alee -
abur de cafea cu cardamon

spart, coconul de omidă
prelinge un fir de mătase în tupul meu
în foișorul vechi
pereții de liane curg în ploaie,
câteva pagini albe pe măsuța de ceai
primesc musafiri
miroase a iubire din alt timp
îmi împodobeai piciorul c-un șirag de mărgele
palma ta-condur în noapte lustruind
tocul moale al unui început de sărut

The old bridge V

pe vechiul pod iubirile vin să se arunce în gol
frunze și vânt
epiderme descuamate ale unor oameni de demult
pășind printre noi cu teamă să nu lase urme
mă lipesc de ponton
stă cu sandalele în apă
l-au scos din uz când l-au construit pe cel nou
au vrut să-l dinamiteze
însă cineva important s-a opus
nu mai trec mașini pe spinarea lui bătrână
doar tineri pe care-i privește
cu drag purtându-i pe umeri
uneori glumește
(tinerii ăștia sunt ganterele mele)

lumina asfințitului conturează în cer
siluete
podul vechi e plin de mâini sidefii

m-am făcut ghem aruncându-mă pe-o scară VI

m-am făcut ghem aruncându-mă pe-o scară suspendată de
capetele femeilor pe care le-ai dorit cândva
un drum punctat / întuneric
secvențe halucinante / ochi / Luna Park
pereți roșii
pereți speriați de orice trecere
pielițe cu coaja spartă tremurând de
căderi abisale,
de căderi cu un semiton mai sus,
deformat / căldură

trec / un înveliș indiferent deasupra lor
au fost odată frumoase, au fost odată iubite ca niște cetăți
și mă-ntreb
care din ele au fost mai ușor de cucerit
cetățile ce-au vrut sau cele care nu?

e-un sacrilegiu a fi triumfător peste-un sac de oase
cutii deschise din care ies pentru o secundă
mâinile unui trecut pătat de ninsori

mi se face frică
mă plimb prin orașul iubitelor de demult
capete expuse în vitrine de aur / de lemn / de marmură neagră
gemând
fixându-și cuțitul privirii în mărul verde al
unui sărut pe care timid îl întind către tine
decojindu-l până la măduvă
măcindu-i dulceața
transformându-l într-un drum punctat de incantații

ochii mei / întunericul
ochii ei / încep / lumina
rup / jocul

s-a aplecat asupra mea durerea VII

un pumn de cuie lungi
mi-a înfipt în coaste și în umeri,
când trec printre oameni le simt fierbinți
înroșindu-se
îmi ridic armura ca o broască țestoasă
mergând să moară domestic
pe o bancă de piatră

noaptea li se face frig
în locașurile din carne
vânturile pătrund șuierând ca un triangle
sunetul cuielor reci e inconfundabil
ruginind cu fiecare zi trăită departe de tine

fără dragoste,
zile inutile
durerea îmi înfinge tot mai aproape de centru
cuie subțiri și albe,
cuie cu unghii roșii
asemeni femeilor care te-au iubit
al căror gust sălciu îl simt
apăsându-mi pe tâmple