Mă strecor prin contemporaneitate
Cu-acea pioşenie tunsă
Frumos îmbrăcată şi-ascunsă
Ca nufărul, care mi-e frate.

Trec prin pudrate culoare
În drum spre-un areopag
Ce are mătăsuri ca prag
Şi-un sens interzis drept covoare.

Miresme de scrum şi de frică
Fug într-o falsă cascadă
Crepuscule stau ca să cadă
Când ancora mea se-naripă.

Dar sus, pe telurice trepte,
Stau dimineţi sentinelă
Speranţele urcă pe schelă
Deznodămintele-s drepte.

Şi-n galbenul serii, travaliul
Sărută pe tâmplă lumina
Se-nchide în amfore vina
De-a-nvinge în viaţă teatralul.