urmăresc cu interes de ceva timp textele tale, de aceea cred că mi-am făcut o idee. ai ceva magnetizant în ele venind probabil din lirismul curat și personal cu care ecorșezi rețelele nevăzute ale realității. imersiunile în apele interioare scot la suprafață, de asemenea, teritorii poetice bine delimitate. dar, dincolo de efectele acestea poetice pe care le aprofundezi, se naște o senzație de verbiaj la limita psihologizării excesive. în textele tale ideile nu sunt decât moduri de reliefare a sentimentelor, ceea ce, zic eu, dă o limită dincolo de care mi-aș dori să încerci să treci. aș vrea să te văd scriind și altceva. e drept, pretinzi că tu nu ești poet, că tu nu scrii. poate e numai modul de a fugi, mă gâdesc eu. ar fi cazul să te iei în serios dacă scrisul chiar ocupă un loc important în propria-ți economie a existenței. așadar... te urmăresc.