Ceva mai departe, pe mijlocul străzii, fusese săpat un şanţ adânc în diagonală şi bucăţile sparte de pavaj stăteau grămadă pe movilele de pământ de pe margini, amestecate cu aşchii de scândură şi resturi oxidate de ţeavă. Maşina ocoli capătul mai lat al şanţului, împrejmuit cu plasă şi trecu dincolo, urcând pe trotuar, luminând cu farurile asfaltul ciuruit de gropi.
Continuă să meargă foarte încet în lungul străzii pustii, până ajunse în dreptul unei case mari, cu două etaje, cu nenumărate barăci de tablă împrăştiate prin curtea părăginită, înconjurată de-un gard prăbuşit de beton. Poarta dublă din fier forjat, stătea smulsă din ţâţâni alături, sprijinită de-un stâlp de iluminat. Maşina opri, ambală şi urcă pe trotuar, parcând lângă gard. Motorul dudui şi tăcu. Undeva spre capătul încă cufundat în întuneric al străzii, se auzea ţiuitul strident al unui claxon.
Portiera din dreapta a maşinii păcăni şi se deschise. Un bărbat în vârstă, cu şapca înfundată pe ochi şi ochelari cu ramă subţire, coborî răsuflând întretăiat, ridicându-şi cu greutate corpul ciolănos de pe scaun. După ce ieşi, îşi îndreptă hainele şifonate, privi în spate, pe unde venise, se uită la casele învecinate şi apoi spre celălalt capăt al străzii, cu mâinile sprijinite de partea de sus a portierei. Claxonul îndepărtat răsună din nou, de câteva ori, de trei ori lung şi o dată scurt; omul se aplecă puţin înainte, ascultând, cercetă încă o dată strada pustie şi încercă apoi să desluşească cadranul ceasului de la mână.
O strălucire portocalie lumină trunchiurile copacilor, desfăcută în fâşii palide pe asfalt, pe urmă descrise un arc şi dispăru pe-o stradă laterală.
Omul se încordă deasupra portierei, cu spinarea încovoiată desenând o curbă negricioasă pe fondul alb-cenuşiu al gardului de beton, după care răsuflă anevoios, se răsuci şi studie acoperişurile strâmbe ale barăcilor de tablă din curtea casei.
O potecă bătătorită de pământ, stropită cu pete de var şi dâre de vopsea, începea să se distingă în lumina prăfoasă a dimineţii – urcând spre un soi de platou bătucit, înălţat pe-o movilă risipită de pietriş şi frânturi zdrobite de moloz – de unde plecau câteva drumeaguri înguste spre intrarea fiecăreia dintre barăcile de tablă; o alee lată de ciment sfărâmat ducea de acolo, până la scările pridvorului casei, presărate cu bucăţi de tencuială şi cărămidă. Peste tot zăceau mormane de scânduri, piese de fier şi găleţi sparte. O roabă fără roată stătea rezemată de treptele casei şi de ea erau sprijinite mai multe lopeţi şi unelte distruse.
Omul dădu drumul portierei şi se desprinse de maşină, înaintând pe trotuar.
Ajuns la câţiva metri mai încolo, se aplecă şi făcu un semn cu mâna către chipul nedesluşit care se contura deasupra bordului maşinii, reluându-şi apoi mersul anevoios.
Înainta foarte încet, aducându-şi picioarele unul lângă celălalt, lipindu-şi genunchii şi – cu coatele împinse înapoi – lungind încă un pas, plecat cu capul înainte pe piciorul care se lungea şi lăsându-şi greutatea pe el centimetru cu centimetru.
În dreptul unui copac făcu un popas; îşi strecură un pantof pe după gărduleţul miniatural ce desena un pătrat pe trotuar, în jurul trunchiului arborelui şi-şi fixă călcâiul pe după îngrăditura văruită – căutând să găsească un loc cât mai sigur.
Astfel ancorat, îndrăzni să-şi aducă mâinile în faţă şi să pipăie cu un gest stăruitor buzunarul umflat de la piept al sacoului. După o vreme, degetele găsiră pachetul de ţigări şi-l traseră afară, mototolind zgomotos celofanul.
Chipul neclar din maşină se înclină. Se deplasă plutind spre scaunul şoferului, se deşiră pentru câteva clipe, apoi reveni de unde plecase, legănat în dreptunghiul parbrizului. Omul îndepărtă celofanul, desfăcu pachetul şi, cu degete nesigure, bâjbâi după o ţigară.
N-o aprinse însă; rămase cu ea între buze, molfăind filtrul, îmbibându-l cu salivă şi sugând după aceea zeama călduţă. Aşteptând nemişcat, spinarea i se cocârjă încet şi junghiuri blânde începură a-i trece prin omoplaţi. Umerii i se strângeau, amorţind, presăraţi parcă cu praf întărit de ciment.
Privind în lungul străzii, printre copaci, un fir albicios se prelinse din vârful celui mai înalt arbore şi prinse a se undui capricios printre ramurile neclintite, înconjurându-le şi trăgându-le una peste alta.
Traversă strada, spre pomii de pe partea opusă a drumului şi continuă să şerpuiască între crengi, adunându-le în snopi şi lăsându-le în urmă, încălecând ramurile şi trecând printre ele, ca un ac prin pânză.
Când ramurile începură să trosnească, unite deasupra străzii, tensionate de strânsoarea firului, iar trunchiurile se înclinară pârâind peste asfalt, toate legăturile plesniră deodată, şfichiuind şi omul tresări moale din somn, scăpând ţigara dintre buze. Duse o mână la faţă şi îşi strecură un deget pe sub ochelari, masându-şi ochii tăiaţi de resturile firului destrămat de crengile care se îndreptau trosnind; apoi se gârbovi şi scoase piciorul de după bordura văruită. Praful întărit i se desprinse de pe umeri şi curse în haine.
Motorul maşinii se auzi iarăşi, hârâind la capătul străzii şi, după o clipă, farurile luminară asfaltul, avansând către el. Pâlpâiră de trei ori şi se stinseră. Omul îşi cercetă ceasul, dar nu văzu nimic altceva decât două panglici negre încălecate pe-o cută legată cu nod de încheietura mâinii. Se întoarse molatic şi făcu un semn spre maşina cu care venise.
Chipul de după parbriz se ondulă, deformat de sticlă, se desfăcu în jumătăţi egale, apoi se uni şi se-ngrămădi spre portiera din dreapta. Din maşină păşi o bătrână înaltă, ciolănoasă, îmbrăcată într-un costum albastru. Mai întâi ieşi cu totul, pe urmă se chinui să tragă afară o cutie lunguiaţă din lemn, vopsită cu negru şi dată cu lac. Deschise un căpăcel camuflat în partea de sus şi îndreptă de acolo mânerul, apucându-l şi trântind apoi portiera maşinii. Omul o privi.
Bătrâna păşi peste o cărămidă şi veni lângă el, păcănind cu tălpile pantofilor pe trotuarul distrus.
Motorul celeilalte maşini se opri şi se auzi deodată, clar, ciripitul vrăbiilor dintr-un pom din curtea casei. Soarele strălucea deja pe acoperişul de tablă, curgând cu raze roşiatice peste lucarna turtită din care atârnau mai multe scânduri rupte.
În maşină se întrezăreau două siluete.
Omul îşi aduse picioarele unul lângă altul, prinse mâna bătrânei îmbrăcate în albastru şi împreună traversară strada, oprindu-se pe trotuar, lângă poarta scoasă din ţâţâni. Siluetele din maşină se mişcau complicat, gesticulând şi contopindu-se. În momentul în care portierele păcăniră şi se deschiseră larg, împinse de braţele celor dinăuntru, mâna bătrânei îmbrăcate în costumul albastru se strânse convulsiv pe mânerul cutiei din lemn şi un junghi călduţ îi muie genunchii. Omul o simţi şi o apucă de talie, lipit de ea, cu ochii ţintă la maşina oprită. Mai înainte se uitase încă o dată la ceas, dar în afară de faptul că nodul cutiei de la încheietura mâinii se desfăcuse şi limbile negre păreau cumva mai lungi, nu se schimbase mare lucru. În schimb putea deosebi foarte bine, dacă-şi rotea privirea, poarta sprijinită de stâlp, curtea năpădită de bălării, farurile murdare ale maşinii şi dunga tare a umărului sacoului albastru a femeii de lângă el.
Se foi pe picioare, alungând furnicăturile adunate în gambe. Din Opelul rablagit îşi făcu loc afară un bătrân cu gâtul ţeapăn şi umerii aduşi mult în faţă, împungând ca două ace prin costumul lăbărţat. Sacoul îi depăşea jumătatea coapselor şi între cei doi nasturi din faţă făcea o burtă largă, pe unde se vedea albul unei cămăşi; pantalonii cădeau în falduri dese peste pantofii noi, încreţiţi ca burduful unui acordeon. După el, se strecură afară o bătrânică rotofeie, într-o rochie înflorată, care, cu cheile maşinii în mână, se îndreptă către portbagajul Opelului. Scoase de acolo o cutie din lemn asemănătoare cu cea a celeilalte bătrâne, încuie şi veni legănându-se lângă bătrânul cu gâtul ţeapăn. Îi ajungea abia până la umeri, iar capul i se balansa pe un gât ciudat de firav, în contrast bizar cu trupul gras. Tivul rochiei îi flutura moale, agitat de vânt.
Bătrânul o prinse de mijloc şi amândoi veniră în apropierea porţii scoase din ţâţâni, oprindu-se în faţa celorlalţi doi. Vrăbiile încetară brusc să mai ciripească şi zburară toate odată din pom, către barăcile de tablă din curte.
- Strrff ptacft ncuffc ngt, zise primul bătrân.
- Nanctc tigbf trutf frct frct, răspunse celălalt.
Cele două bătrâne, cântărindu-şi din ochi cutiile lungi din lemn lăcuit, se înclinară scurt, iar bărbaţii îşi atinseră vârful degetelor.