Era liniște în compartiment. Trenul gonea. Dealuri. Iarnă. Seară. Karol era nostalgic. Tânăra îl privea din când în când. Era ceva normal. Se plictiseau. Urma Iza. Una dintre ele. Poate mai urca cineva. Poate nu. Confortul era bun. Drumul era lung.

- Scuză-mă că te întreb…!
- Spune! (răspunse ea)
- Până unde călătorești?
- Galați!
- Mergi la rude?
- Nu! Mă întorc la facultate!
- De unde vii?
- Am fost până la prietenul meu!
- Și la ce facultate ești?
- Să nu vorbim despre dânsa!
- Ești din Basarabia?
- Da! După ce ți-ai dat seama?
- După culoarea ochilor!
- Iar eu credeam că după freză!

Se deschise ușa compartimentului. Nu era controlorul. Nu era nimeni. Era ușa acceleratelor vechi. Erau în românia anilor 2008. Vremuri tulburi. Karol continuă discuția. Mai glumiră. Mai se întrebară. Mai făcură pauze jenante. În zare se apropiau luminile unui oraș.

- Auzi, Natașa?
- Spune!
- Cum se zice în rusă: n-am înțeles ce-ai spus, dar îmi place cum ai spus?
- Ia ni ponel șto tî scazal, no mne nravița kak tî skazal!
- Deci ia ni ponel…

Natașa râse din tot sufletul. Karol avea un accent caraghios. Degeaba făcuse patru ani de limbă rusă. Avea o scuză. Era pe atunci în clasele primare. Roși un pic.

- Și cum te împaci cu prietenul tău?
- Bine!
- El de unde e?
- Tot din Moldova!
- Deci tu ai fost la el de la facultate?
- Da!
- Păi de ce nu a venit el la tine?
- E în cantonament!
- Aha! Și ți se pare normală chestia asta?
- Da!

Timpul trecea ca un glonţ din Matrix. Și nimeni nu era erou în acel compartiment. Tocmai după sărbători. Oamenii încă veseli. Gările încă decorate. Ei încă plictisiți.

- Să-ți zic o fază drăguță!
- Ia! (fata zâmbi ironic)
- Tu ai cerut vreodată un prezervativ într-o patiserie?
- Nu! Tu da?
- Da!
- De ce?
- De spaimă!

Ea nu ghici, dar râse. El nu îi spuse mai mult. Ea insistă drăguț. El schimbă vorba! Trenul se apropia de Galați. Dar Karol nu locuia în Galați. Karol luase trenul din Timișoara. Acolo sta el. Vroia să meargă cu trenul mult. Era ziua în care murise prietena lui. Accident rutier. El fusese la volan. Și în fiecare an, după sărbătorile de iarnă, lua trenul. Spera să găsească pe cineva. Pe cineva care să îi asculte povestea. Un om cu experiență în viață. Era orfan. Dar bogat. Era deprimat. Dar ascundea bine asta. Natașa coborî. El vorbi ceva cu nașul. Apoi adormi. În trenul oprit la destinație. Într-un oraș străin. Printre oameni străini. Ca la închisoare. Scăpase prin influența unui prieten. Sau dușman. Nici el nu știa.