Nu știu dacă acest text este poezie, sau nu. L-am încadrat la această rubrică pt. că nu există una de „personale”. Ar fi trebuit să-i atașez un motto: „Vezi cȃt de puternic este întunericul acestei lumi. Ȋntinde-ți mȃna și nu o vei mai putea distinge. Mi-am întins mȃna. Și n-am mai putut s-o văd. El mi-a zis: Aceasta este propria Mea lumină”” Ibn ’Arabi. Faptul că, într-un fel neașteptat, textul este perceput (și interpretat) de Orania prin altă „prismă”, nu face decȃt să mă bucure. Și-i mulțumesc. Mai ales pentru: „poemul operează în spectru axiomatic. Aproape galileian finalul, Eppur si muove reformulat.”