cuvintele îmi cresc în jur
zid, închisoare ce mă izolează
de ceilalți și de tăcerea lor
și-o vorbă mă trădează
sunt omul celulă
sunt sufletu-nchisorii
și eu dau sens și adevăr zăbrelei
cuvintele-n sinceritatea lor
mărturisit-au că mi-e dragostea prea mare
nu pot lupta, n-o pot înfrânge
dar liber nu mă pot lăsa
că zborul li se frânge

viața înseamna că alegi
și-atunci m-au condamnat la viață oarbă
cu ochii scoși o altă lume de cuvinte voi vedea
căci eu sunt cel ce le dau viață
alegerea nu e a mea.
și ochii mei vor plânge noi cuvinte
ce-n dragoste se vor înfășura.

când vor dori a mă îngenunchea
și între vorbe moarte-or să mă-ngroape
voi triumfa, sămânță ce renaște
căci doar zidită-n lut va germina