unii fără mîini alţii fără picioare
fără glas sau cu inima îngheţată
eu m-am născut într-o cochilie de melc
subiect de discuţii şi examinări
cînd mă atingeau doctorii cu ustensilele lor
mă trăgeam în interior
şi nu mi se auzea inima
nici radiografiile nu dădeau indicii
despre existenţa mea ascunsă
iar lacrimile mi se scurgeau într-un tunel circular
unde îmi înmuiam membrele
noaptea mă lua mama la piept
cu teama pe care o ai la contactul cu fiinţe ciudate
mă punea pe spate şi eu lăsam burta dezgolită
să mă mîngîie
mama ştia că am inimă
şi lacrimi
îmi storcea pe ascuns cochilia
nu a trecut mult şi ne-a lăsat acasă
condiţia unică fiind revenirea trimestrială
pe atunci erau multe minuni
oamenii se îngrămădeau în cutii minuscule întunecate
se năşteau unii fără mîini alţii fără picioare
semn al evoluţiei speciei
cînd savanţii şi-au dat seama că eram un exemplar perfect
că purtam propria casă
simbol al economiei supreme
oamenii cu mîini şi picioare au dat perdeaua la o parte
m-au lăsat descoperit
ca un experiment.
Comentarii
Ambele
Sixtus -
Ironia şi nostalgia au ceva esenţial în comun: ambele sunt duplicitare. Dacă, ironic, una spui şi alta se întâmplă (ca atunci când ieşi din casă, e o ploaie mizerabilă şi exclami: „ce timp frumos!”) în schimb, a fi nostalgic, înseamnă a încerca să trăieşti într-un timp idealizat iar ce se întâmplă sau se va întâmpla e cu totul altceva.
Aici par a se împleti ambele. Căci atunci:
„cînd savanţii şi-au dat seama că eram un exemplar perfect
că purtam propria casă
simbol al economiei supreme
oamenii cu mîini şi picioare au dat perdeaua la o parte
m-au lăsat descoperit
ca un experiment.”
Cu condţia de a se schimba finalul după cum urmează:
“cînd savanţii şi-au dat seama că eram un exemplar perfect
că purtam propria casă
simbol al economiei supreme
oamenii fără mîini şi picioare au dat perdeaua la o parte
m-au lăsat descoperit
ca un experiment.”
Domnule Gorun,
Ioan Bistriteanul -
zidul a fost spart de către oamenii cu mîini şi picioare. Experimentele acelea nu anu participat atunci. Nu de alte, dar infirmitatea putea fi şi mentală. Vă mulţumesc de trecere şi interpretare.