mergeam prin românia
dumnezeu trăgea tușe negre și gri deasupra crestelor
prin puloverul meu de cașmir ploua încontinuu
vedeam în fața ochilor un iepure viu
mă uitam în ochii lui
și simțeam frica aceea ușoară, plăcută
ca o ceață abia născută
ca și când urma să fac dragoste
într-un loc interzis

pe la onești aerul înghețase
am presupus că există și oameni frumoși
în blocurile urâte
pe străzile negre
au trecut două tiruri și ambele m-au luat drept o curvă
dar undeva știam că există o stea
pentru care există un munte
pe care să-l caut, pe care să-l urc
care îndoaie lumina atât de mult
încât ea va răsări direct din pământ
mă făcea să uit de mâzga ce rămâne
în urmă

am plecat la munte chiar dacă ploua
chiar dacă două stele tăceau
peste un cer al nimănui
eu și tăcerea mea
ca o fantomă de iepure alb
simțeam în sfârșit tristețea unui colț
de mamut îngropat
și o toamnă rece gonind prin românia