dacă îl vei căuta,
ah! dacă îl vei căuta,
dar, doamne, dacă...îl vei găsi?
omul acela are spatele zidit,
are trupul sabie,
omul acela ar putea cu
aripa lui ascuțită să
taie jumătatea cerului.
poate vor cădea îngeri,
poate vor cădea icoane,
regi, imperii, coroane,
prafuri și pulbere-potop de sulițe
dar nu îl mai chem.
omul acela a murit în mine
ca într-un cimitir al elefanților,îmi
zic, și
mă strâng ghem la picioarele pământului
de parcă nu mai am loc.
după amurg suntem singuri
focul aprinde spre nord
vântul deghizat în femeie
jar nestins
inima ta dacă merge pe vârfuri adorm
încă o noapte
iubesc la întâmplare
mâinile ţin partea
unui suflet întors din păcat
buzele iau forma dorinţei
să nu fii văzută când râzi
oamenii uită de la o viaţă la alta
privirea mea scoate demoni
aruncăm de pe templu
îngeri o singură dată
conştiinţa priveşte în altă parte
suntem atât de frumoşi cu vina iertată
cu faţa îngropată în pernă
tăcerea nu are destul cer
ameţesc în povestea de dragoste spusă cu capul în jos
singura clipă pe care o pot scoate afără din umbră prin şoaptă
e numai iubirea
o văd îmbrăcată în rochiţa ei roşie
la doar câteva zile după primul sărut
zâmbesc
cu o parte din lucruri rămase pe rafturi
zilele mele sunt ca nişte haine împachetate în grabă
iubesc
numai cuvintele spuse din inimă îşi întorc capul spre mine
mă mut din om în om
dintr-un dumnezeu în altul
asta îmi menţine pielea incandescentă
cioburile într-un perfect melanj
rănile cauterizate
zâmbesc blând şi iubesc cu violenţă bărbatul care
îngenunchează simplu îmi desface nasturii cusuţi pe stern
şi zideşte o lume nouă înăuntru
Comentarii aleatorii