în locul în care am făcut primii paşi
creşte o shaormerie
doi bătrâni în expectativă
pe bancă
un copil scapă pe jos o portocală
de -a buşilea
oamenii mă calcă pe cap
stânga dreapta grăbiţi
nimeni
nu întreabă copilul
unde şi-a julit genunchii
li se scurge ketchup-ul
aşteaptă la coadă
plantaţi ca nişte cruci
în fața razelor e un carusel
călușeii aleargă
noi avem mâneci din care ies mâinile noastre lungi
ne prindem hățurile dar inevitabil
câțiva se prăbușesc
atunci îi vezi și spui
don't worry nina, nothing will happen to me
*
ca și cum nina ar fi un copil care învață să meargă
prin aer să ramână în cădere
cu brațele trupul rochia cu elefanți într-o poziție perfectă
și ochii deschiși/ luminoși ca într-un tablou al lui michelangelo
nu zic că nu: metafora există,
dar parcă vine din cafea târzie,
te speli pe mâini (chiar și de poezie)
și-ți aranjezi cerneala-n toc; fiistă
în verbul tău e o anestezie
a membrului ce face crucea; cristă
ori de-i atee, crucea ta e tristă
și alăptând la sân de fantezie
atât de multe am avut a-ți spune,
mai multe să îți spun nu mă pricep,
năvalitorul punct se cere-a pune.
(mă duc să dau la damingeană cep,
să deșertific verbul meu în dune,
să îl reînfrunzesc apoi să-ncep)
numai unul din câţiva trecători priveşte cinstit
coborând ochii
spre-un câine pe jumătate năruit
timpul nu-l sperie
nici măcar cerul
care după o nefericire
n-a mai avut destul soare
lătratul la fel de sec se întoarce
împotriva inimii
aşteptările lungite într-un singur sens
n-au nimic de câştigat
asta în caz de nu aş fi în stare să le spun
mai repede
vă rog
tu ştii
nu am mai cântat niciodată aşa
da, şi eu aud flutureii când se prind de gleznele îngerilor
şi eu ascult cum danseaz-o
luminiţă
în aer
mă simt atât de sfioasă acum/te rog nu mă mai ţine cu totul
captivă
e prea multa blândeţe/ca un fel de zăpadă fulguindu-se pe
crizantemele palide ale acestui septembre
Comentarii aleatorii