stau în camera mea de trei zile
e linişte şi frig ca în biserici
din când în când îmi vine mama la uşă
îi aud bătăile inimii ca nişte clopote îmi vorbeşte despre vindecare
ca şi cum mi-ar spune că peste noapte vor înflori copacii
când aici a rămas atâta iarnă
mă minte ca atunci când mă învăţa să merg pe bicicletă
mă sprijinea o vreme apoi îmi dădea drumul
vocea ei rămasă mult în spate parcă îmi şoptea aproape de ureche
mâna ei rămânea încă mult caldă peste mâna mea
era de ajuns cât să îmi ţin mult singură echilibrul
femeia cu mustaţă de la mansardă stă picior
peste picior cu bigudiurile de plastic roz ore
în şir. viaţa i se învârte ca mosorul pe maşina
de cusut. doarme îmbrăcată în capot cu flori în
camera cu tapet înflorat şi carpetă second hand
imitaţie de iarbă tomnatică. fierbe ceaiul de tei
şi macaroanele de post la reşou sau cu fierbătorul.
îşi spală părul cu şampon cu extract de urzică.
o dată pe lună merge la magazinul central să vadă
modele noi de rochii apoi citeşte fotografie de grup
liber, fără constrângeri
sunt ceea ce nimeni nu poate ȋnţelege
căci eu sunt cel ce n-are nume
eu sunt
spulberatu-mi-aţi urmele scrise-n nisip
limpezitu-mi-aţi apele ce-am plâns
despicatu-mi-aţi sunetele
şi amintirile
de frică
dar nu m-aţi găsit
n-aţi aflat
ceea ce era bine ştiut
eu nu pot fi alungat
eu sunt sămânţa din semn
urma lacrimilor
miezul sunetelor
carnea amintirilor
şi a trăirilor
eu sunt tu şi tu şi tu
şi voi ştiţi
şi-acest lucru vă macină
Comentarii aleatorii