cu faţa îngropată în pernă
tăcerea nu are destul cer
ameţesc în povestea de dragoste spusă cu capul în jos
singura clipă pe care o pot scoate afără din umbră prin şoaptă
e numai iubirea
o văd îmbrăcată în rochiţa ei roşie
la doar câteva zile după primul sărut
zâmbesc
cu o parte din lucruri rămase pe rafturi
zilele mele sunt ca nişte haine împachetate în grabă
iubesc
numai cuvintele spuse din inimă îşi întorc capul spre mine
nici nu contează cine a aruncat primul,
cine a îmbrăcat platoșa,
cine a adormit liniștit ori
cine a lăsat să cadă în cana cu ceai de iasomie
efervescența uitării.
de ieri n-ai mai auzit de la mine
"mi-e dor",
azi nu mai auzi
"te iubesc",
de mâine nu vei auzi nici măcar cum doare
"îmi pare rău",
poimâine va răzbate doar un imperceptibil
"alaltăieri eram nimeni".
în magazinul bătrînului vînzător de timbre
te-am urmărit prin fereastră
au rămas atîtea cioburi din ziua aceasta
încît ne putem face din ele
un baldachin sclipitor iubito
iar cînd tentaculele nesfîrșite ale pustiului
ne vor ajunge în fundătura acestui hotel
îngălbenit ca un spital de gînduri
vom visa călătoriile copiilor și morților
desfăcuți sub el ca niște fluturi
care au renunțat să zboare
pentru odihna nepretențioasă
a insectarului
vom lasă nisipul să urce pînă în tavan
apoi ne vom lua zborul
în colțul ei lumina toarce umbră
fuiorul legănat de briza serii
cade pe podea
o filă răzlețită dintr-o carte
mă privește
mută
visul se-mbracă în crepuscul
se desface gîndul
cuvinte risipite
peste palma mea
și din cuvinte se înalță ramuri
și rădăcini coboară
nevăzut
flori cu tăiș de gheață
foc din sloiuri
cînd amintiri învie din ecouri
și taie maluri valul
nemblînzit al mării
o lavă răscolită
în tumult
Comentarii aleatorii