tu
ascultă acum fluturii,
pune-ți chipul cald jos, pe zăpadă, și ascultă cum se nasc fluturii
dacă iubirea ta s-a așezat acum într-o carte străveche
de 1000 de ani, pe când femeile își purtau părul mai lung
decât firul acesta roșu ce se coboară subțire din cer
ca să se așeze ca o scară la glezne,
atunci pune urechea ta jos,
pe zăpadă,
și ascultă.
prin inima ta vor trece atunci pescărușii, oceane
cu pește, miliarde de stele, călăreți purtând florile roșii la
cizmă, copilașii cu pletele albe, cu mânuțele lor reci, dolofane
tu
să nu spui nimic.
lasă ninsoarea aceea calină să ne atingă ușor
să ne acopere, să ne mângâie, să ne zidească alături
ca într-o prea-frumoasă citadelă persană
la meteo s-au anunţat ploi
cât recitesc scrisoarea
dragostea din portretul unei prinţese răpite
nu-mi zâmbeşte
mă priveşte ca o femeie
care nu-şi alege bărbatul după ţinută
întâi mă lăsă să vorbesc
în timp ce-şi trage sufletul ca pe un copil cu capul întors spre trecător
îmi agăț privirea de cercei
buzele ei ţuguiate trag din țigară
tusea lipsită de orice manieră împrăştie rotocoalele de fum
cînd bărbatul iese din peşteră leoparzii se ascund
azi va fi unul mai puţin
şi sîngle lui picurînd va străluci în vîrful suliţei
ca un neg stingher în bărbia lunii
şi cu degetul în aer el va desena profilul femeii iubite
tolănită în blană ea îşi va dezveli inima
o secundă înainte de ultimul fulger
căzut fix în copacul din care se trage totul
şi toată piatra şi lutul din ei se va zdruncina
şi se va face pulbere şi praf de aruncat
în ochii jivinelor ce dau ocol
dar nu mai au curaj să se ridice pe labele din spate
Comentarii aleatorii