prima injecție cu epinefrină. trei săptămâni de liniște
în care soarele n-a strălucit. au fost gânduri ca niște
ierbivore înfometate
traversând o pajiște arsă.
trei săptămâni
singuri cu suflul nostru calm și senin,
o plimbare de noapte
pe o stradă pustie din centrul vechi al orașului pe lângă bicicletele legate cu lanțuri
aproape senzuale, lustruite și strălucitoare,
așteptând.
*
șocuri care te scot din starea de groază,
după care se așterne o liniște compulsivă.
în locul ăsta au cam de toate
tablouri cu zîmbete şi gropi
proaspăt săpate ca nişte răsaduri de primăvară
din care nu încolţeşte nimic
au teatru de păpuşi cu plîns imprimat pe bandă
şi oameni împăiaţi în poziţii fericite
pe scenă şi acasă
au copii desenaţi în pîntecul mamelor cu tătici ţinîndu-i de mînă
ca pe nişte mînere de lemn
au parade, covrigi şi insigne de ofiţeri îngropaţi cu ceremonii
:: ne-am ascuns noi în camere strâmte de hotel
când lumea se clătina precum nişte dinţi de lapte
şi n-am mai vrut să ne găsească nimeni
minţile s-au rostogolit pe podea
ca nişte bile de haos
am aruncat hainele într-un colţ întunecat
am pus sângele în mişcare
şi asta a fost dragoste: vârful limbii trecând pe adânciturile creierului,
foamea asta comună ca o boală frumoasă;
chipeşa asta din fotografie e mama
tocmai ea se şterge pe şorţ de gustul pâinii
ascultăm focul din vatră umbrele noastre
se năpustesc pe ziduri ieşite din poveşti
capete de zmei au închis toate zânele
noi pornim în frunte cu mama să le salvăm
prin mărăcinişuri pe câmp prin pădure pe oriunde
putem să facem câte-o faptă bună urmăm fluierul de cuvânt
ca pe un instrument de magie care ne dă curaj
o zi în care mi-e limpede şi indiferent
că sunt la fel cu ceilalţi mulţi
poeţi care pretind de-a lungul şi de-a latul hârtiei
că ei nu sunt Isus Hristos
desigur niciunul nu are urechile răstignite
peste cor de îngeri
sunt doar oameni uneori surzi alteori orbi
care rup din pâinea uscată fără s-o înmulţească
fărâmă pentru sine fărâmă pentru păsările libere
Comentarii aleatorii