Nu se mai întorc vremurile în care
cerul era locul unde cojeai lumina cu palmele pline de palme,
cu ochii tăi, numai cu ei, numai ai tăi,
când lucrurile nu trebuiau explicate, despărţite, umplute cu sens,
când toate rănile nu purtau nume de oameni şi oameni, erau doar bube
se pupau şi treceau.
nu știu exact când s-a întâmplat
pur și simplu stăm și privim prin celofan
păsări de pe vremea noastră
abia acum le curge de pe aripi smoala
îmi vine să râd desenăm muți semne
uite zborul ăsta vechi prinde-i sufletul
desenează-mi-l în palmă
uite aerul începe să se coloreze
ca un cer pe care l-am privit într-o vacanță mare
de pe acoperișul blocului
sus în lumea antenelor sutien care împungeau sfidător aerul patriei
apăruse dintr-o dată dintre sârme
clar viu câteva secunde de reclamă color
iubeşte
nu te retrage în inimă din cauza orei târzii
pentru mine drumul nu se opreşte în oameni tăcuţi
mereu îngrijorată îmbraci cele mai frumoase haine
cuvintele spuse în plus pentru a spori frumuseţea
s-au ruşinat
acum stau lângă mine
ca nişte copii aşteaptă să-i mângâi pe creştet
dar mâinile mele sunt întinse spre tine
înainte de a răspunde chemării
îţi ţugui buzele
dincolo de fereastră sărutul îşi pune o mână cu faţa la geam
mă apropii ca un abur de un lucru prea rece
ies din casă, mă-ndrept spre prima stație, iau de-acolo 104 și cu 104 prin pantelimon merg până la muncii și de la muncii
până la unirii, și de la unirii până la gabroveni, și de la gabroveni până la numărul paișpe, de la numărul paișpe până la pariu,
de la pariu până la pariul pe prietenie, de la pariul pe prietenie până la prietenie, de la prietenie până la …
nu mai e decât un pas,
unul făcut pe sub tăișul umbrei tale, singurătate,
Comentarii aleatorii