o zi în care mi-e limpede şi indiferent
că sunt la fel cu ceilalţi mulţi
poeţi care pretind de-a lungul şi de-a latul hârtiei
că ei nu sunt Isus Hristos

desigur niciunul nu are urechile răstignite
peste cor de îngeri
sunt doar oameni uneori surzi alteori orbi
care rup din pâinea uscată fără s-o înmulţească
fărâmă pentru sine fărâmă pentru păsările libere

îmbrăcaţi în uniforme strânse pe trup
ei spală rănile pun bandaje curate peste
zâmbetul mamei ochii îndrăgostiţilor braţele morţilor
printre cele ştiute pe pământ
niciunul nu învie şi nici nu se înalţă

o zi în care la încheietura mâinii
mi s-a deschis o venă prin care trece iubirea dezoxigenată
albastră ca o floare bătută cu ciocanul
în leagănul în care am dormit