în fiecare dimineaţă te trezeşti copil
îţi iei viaţa la rost apoi îi cânţi melc melc codobelc
ea îşi scoate corniţele şi-ţi cântă şi ea
laşi în urmă toate imaginile reale
cei patru pereţi ai dimineţii te privesc uimiţi
vrei să-i urci ei cresc mai înalţi
asculţi cum tac întrebările
aperi această linişte ca pe o promisiune
făcută unui mort
lumea vorbeşte de sentimente
pe la spate îşi sfâşie unul altuia inimile
din gheară nu poate fi scoasă cruzimea
lupta pentru supravieţuire începe
mai presus de orice necuvântătoare
biciuieşte timpul
zilele cu jumătăţile de limbi scoase
coboară umbrele la picioare
unii sunt oameni numai când simt dureri în tâmple
atunci nimeni nu poate scoate apa din visul înecatului
mâna pusă pe ultima literă a cuvântului moarte
e neagră ca o mângâiere de văduvă
Mă uit în jur şi chiar nu am dreptul să fiu
mai furioasă
decât femeia decapitată în mijlocul străzii
pentru o faptă nedovedită. Decât femeia
care stă în bus lângă mine
încercând să-şi ascundă vânătăile
pe care se minte că le merită.
Ce se întâmplă la câţiva km depărtare, pe aeroportul din Donetsk,
pe străzile Ucrainei,
reuşeşte să vibreze sinistru în aerul
din camera mea. Fotografia zilei
arată
un orfelinat prin care gloanţele au zburat
ca într-o scenă slow motion
cum făceau odinioară
singurătatea n-a fost pedespsită
piatra o priveşte în ochi
cum se înstrăinează de lume
şarpele iese din măr
ca un suflet târât
pustiul din praful de oase
pândeşte
liniştea n-a pus păcatul la inimă
doar lucrurile făcute greşit de la facerea lumii încoace
privesc în jos
moartea ca o femeie de pescar îşi aruncă năvoadele
bărbatul cu toate cele luate în stăpânirea lui
ispăşeşte
iubirea
după prima despărţire
a rămas deschisă umbrelor
dacă mâine nu va veni
am să cred frunzele
zboară de la unul la altul
vântul copilul nostru de mingi
prinde fiecare cuvânt
nu te vreau supărată
rămâi
o sticlă de apă ciocolată și flori
vânzătorul spune că sunt
prea mic să iubesc
beau trei străzi departe de tine
sub tejghea îmbrăţişările altora
înjur cu părere de rău
copilăresc al naibii de mult vreau să urc
un vrej de fasole bunica îmi coase ciorapii
deodată cu ea
fereastra deschisă spre greieri
Comentarii aleatorii