mi-s coastele biciuite de tata de tata de tata de tata
cum mai plânge ecoul cum plânge dânsul cum urlă n-acest miez de iarnă
şi încă mai urlă de paşte
parcă e paşte
se aude cum plânge mieluţul, el
plânge de milă
ştii doamne
parcă e paşte trezitu-s-au acum chiparoşii
cu ghearele lor ascuţite iar prins-au mieluţul
pe afară cerul e nud de durere
învelit într-o rază oranj ca în sârmă ghimpată
şi-l ţin
şi-l mai ţin
beteala e neagră
- salbă grea mult prea grea ca de aur -
purtată-i la gât de un înger el o prinde cu degetele o aruncă departe
de parcă...
ştii, doamne
de-mi închid ochii-i călduţ
jaru-i molcom
crăciun e
Lumin e
reni albi de nisip îs
Maica încă mângâie fruntea micuţului
dacă mi-e dor nu înseamnă că sunt bun
dacă mă doare nu pot spune că înțeleg
dacă mi-e foame nu înseamnă că merit adevăr
dacă mi-e sete nu înseamnă că am dreptul la fericire
în mare nu sunt scoică și
nici pe munte stâncă
soarele nu-mi orbește orgoliul
ploaia nu mă curăță noaptea
nu mă murdărește zăpada
nu-mi albește conștiința
pe partea abruptă a
lucrurilor
miroase a început de-nceputuri deşi
cuvântul mi-a îngheţat pe coarda vocală
înainte de facere
pentru că nu am acea erudiţie amplă
mă mulţumesc să fiu confundat cu cineva
care n-a existat niciodată n-a vorbit
niciodată în pilde şi n-a avut timp să-şi
scrie cv-ul
tot ce am adunat
zi de zi
ca hermina
stă legat de sufletul unui înger boem
care mă-ntreabă ce nume vreau să dau
aerului
Nopțile, înainte să adorm,
(somnul se declanșează mai greu în creierul meu/cineva întârzie să apese pe trăgaci/ cred că n-am folosit niciodată cuvântul acesta într-o poezie, sună așa de ciudat - trăgaci, trăgaci, trăgaci)
construiesc texte din tot felul de obsesii de peste zi, de dinainte de zi, de dinainte de viață, poate exagerez acum,
în zori le uit, rămân frânturi dar în lumina dimineții se destramă, așa cum un cerc de fum de țigară sau cum oamenii de zăpada la soare sau cum castelul de nisip al copilului, în valuri
nicio zi nu-mi pare sigură
în încercarea de a evada
scapă numai poemul
de-o vreme unghiile roase de la o mână
mi-au adus aminte să nu renunţ la ce mi se cuvine
după lungi aşteptări
inimile bătute în cuie nu pot fi deschise
fericirea s-a împărţit direct de pe linia destinului
pe mine m-a socotit după vârstă
mi-a dat din ce-a mai rămas
mult prea târziu
zâmbesc
în trupul gol
moartea nu mă mai apasă pe suflet
Comentarii aleatorii