Am citit poemul într-o cheie teologică şi îl consider o metaforă foarte reuşită a vieţii omului decăzut sau doar căzut, aflat sub tăvălugul a tot ce oferă circumstanţele vieţii când nu avem putinţa să ne ridicăm, să fim într-o dependenţă pe verticală de adevărata viaţă. Apreciez disproporţia cantitativă a celor două părţi care parcă vrea să sugereze şi prin acest mijloc anii vieţi, ca o perioadă lungă şi grea în comparaţie cu acel moment scurt de regăsire.
Apariţia unei copile, a unui stilou, a unui bilet de tren nefolosit dau indicii despre o nouă viaţă, altfel decât prima, o rescriere, o transfigurare, un nou început. Mie mi-a plăcut mult metafora ,,palimpsest de ani și gunoaie" din contextul:
,,sînt doar un amestec de om și pietriș
un decor de zgură și așchii și multă rugină
un palimpsest de ani și gunoaie
cam tot ce a fost viața".

Îl consider un poem complet, cu suficiente detalii în care nu ne pierdem ci ne regăsim. Apreciez!
Poate ar fi trebuit adăugat la final forma scurta a pronumelui: ,,cine-l găseşte a l lui e"

Da, versul final redă spusele fetiţei, care, în ciuda exprimării ,,agramate" are atâta candoare, atâta perfecţiune în gramatica inimii de copil! Ar fi trebuit să îmi dau seama. Iertare!

Am găsit aici o concepţie uşor cinică din punct de vedere filozofic combinată cu un discurs existenţialist dureros. Iluminarea din final este ca o jerbă de candoare şi înţelepciune simplă a vieţii, la care se ajunge după multe suferinţe în mod natural, ca o regăsire de sine. Acest lucru e subliniat de folosirea inteligentă a pronumelui tu iniţial, eu mai apoi şi tu din nou în final. Repet, nu cred că e o lecţie care să spulbere inocenţa, ci o redescoperire de sine. O renaştere. Aşa am citit eu şi mi-a plăcut acest poem.

Şi mie mi se pare din alt film "îţi curge urină şi ulei în ochi". Nu mai intru în amănunte de ce şi cum. Plus de asta, ar fi trebuit "îţi curg urină şi ulei" --> subiect multiplu.

Şi da, remarc şi eu finalul, care, fără agramatismul asumat, nu ar fi avut atâta forţă.

vin si eu la spartu targului, cum se zice printre smecheri. si vreau sa zic ca n as fi modificat textul. si nici titlul. stridente sau nu, acele epitete, mie, pacatosul, imi trasmiteau sentimentul de penitenta si autentic, pentru ca daca a exista nu e musai o vina, a iubi este. si pentru asta nimic nu e prea putin. dar acum...cine sunt eu sa zic: pune la loc! pune la loc!?

you are the man! you! no, you!

Detest din toată ființa mea (cât a mai rămas) poemele cu 'premise', mi se par ca niște povești de adormit copiii nereușite însă, pentru că în cazul poveștilor acel 'a fost odată ca niciodată' trezește un oarecare interes, pe când aici premisa găsită în incipitul poemului 'viața este ca o mulțime de trenuri care trec peste tine'... închide, în opinia mea, orice interes. Eu una nu mai vreau să aflu ce alte grozăvii se petrec atunci când viața este 'ca o mulțime de trenuri care'... Cu atât mai mult cu cât, în accepțiunea cuiva care a studiat ceva matematică, noțiunea de 'mulțime' este vastă, nu e o simplă 'multitudine'...
Un poem neglijent, ușor jenant.

Virgil, văd că mânuiești încă un cuvânt greu pentru diaspora 'caraghios' ... dar nu îi stăpânești semantica.
La fel cum nu te exprimi corect în 'le vei vedea în multe din textele mele'... cred că a venit momentul în care trebuie să scrii doar în americănește.
Sau în romgleză.
Nu de altceva, dar ca să nu mai greșești, nu cred că mai stăpânești cum trebuie nici limba română nici, ceea ce este mai serios, cultura română actuală.
Hermeneia va rămâne la fel de fermecătoare.