poezia are o intensitate de o factura speciala. finalul este chiar remarcabil, ma refer la "mama e pământul pe care îl respir și sunt plină de ea" metafora ce seduce prin simplitate si forta. insa, pare o piesa muzicala pe care interpretul nu o poate sustine de la A la Z in aceeasi gama si sa iti spun de ce. strofa a treia e prea voit naiva iesita din contextul grav propus inca din primele randuri in ciuda nuantei ludice cautate: "îmi plăcea când mama îmi lega fundițe în păr și mă săruta dimineața pe frunte" acesta este punctul meu de vedere, nu inseamna ca as incerca sa contest calitatile tale lirice. gandeste-te putin, revin-o la text dupa un timp. poezia este ca o rochie, un vesmant; dupa o vreme incerci sa o mai porti si ai surpriza de a nu te mai incanta pe tine insati ca la inceput.