sufletul tău un vitraliu
acoperit cu transpirația lumînărilor de seu
undeva într-o bisericuță din ardeal
atunci cînd plouă se adună pe streșini
o mîzgă aurie și sfîntă
te ridic de subsuori înspre cer
te iubesc de o mie de ori
ochii tăi devin grei
ca o furtună de sfîntul ilie
undeva în pîntecul verii
nu te mai pot aduce înapoi
te ridici tot mai sus te răpesc norii
mîinilor mele ploaia le răspunde a vînt
cu focuri adunate în pulberi de fîn
doar noaptea mai vii
pe pămînt ca un vis fără somn
prin vitralii te simt te alint
mă privești iar eu sînt
doar un sfînt de tablă și lut
rătăcit printre cruci
și pierdut de florii