sunt poezie la atingere
atât de multă încât trupul imploră de mână când te ţin
pleoapele se zbat de dorinţă
prin minte trece o piesă de teatru
am fost dintotdeauna un ecologist
o elenă ce poartă în piele muşcătura versului
dimineţile miros libertatea
soare ce ia de mână furtuna şi iese la pescuit

astăzi nu mai îndur bisturiul timpului
sufoc dorul acesta nebun cu o eşarfă roz
întind la maxim elasticul
nu ştiu să port hainele pe dos
toată vara am iubit ploaia zâmbetul tău hărţuindu-mă
nu îndrăznesc să mai ţin pe umăr greutatea cuvintelor lipsă
sunt stângace din fire
dar am învăţat să scriu cu metaforă

nu public gânduri ascunse
scriu până când viaţa mă scutură de amnezie
şi-mi oferă injecţia letală
şi oricât de lentă ar fi creşterea mea
îţi voi vorbi în versuri
într-o zi voi deveni scriitoare
nu arunc iluzii în gol
recit poeme din Rilke Puşkin şi din nevăzut
cresc la umbra nucilor

viaţa e metal dur

conduce doar credincioşii în loc cu verdeaţă