aud cum cineva se apropie
își înfige unghia în tîmpla mea dreaptă
pînă se scurge de acolo memoria mea dreaptă
apoi se prăbușește la pămînt
cu treisprezece trupuri grele
ce suferință ciudată îmi zic și trăiesc
mai departe cu jumătate de amintiri moarte
fără să știu
-
pentru un final care reuşeşte..... -
--- Say 'aaAaAAaaaAa’ -
cu riscul de a fi cam..... -
--- eu vin din moarte sau neprihănire -
Ca un făcut, asta e un început de..... -
--- primăvara asta scălîmbă II 
Comentarii
vladimir -
trei... spre zece... intotdeauna m-a fascinat aceasta formulare in care perfectiunea tinde spre perfectiune, oricat de paradoxal ar suna si oricat ne-am chinui sa nu intelegem grade ale perfectului. Cred ca poezia si-a atins scopul... autoarea a creat o imagine puternica si s-a oprit fara a risca o cadere in explicativ sau mai rau, in penibil. As fi zis "emisfera mea dreaptă".
Virgil -
chestia asta imi aduce aminte ca saptamina viitoare pe SciFi dau astia la EUREKA o chestie din asta cu furatul memoriei. interesanta ideea si nu mai putin reusit textul. observ ca Imparateasa se maturizeaza in scris
Imparateasa -
Vladimir si Virgil, feedback-ul vostru imi e de folos fiindca incerc trecerea la poeme mai concentrate, deocamdata nu stapanesc acest lucru bine, sper sa nu-mi mai tremure mainile in viitor.