hora-nteţită-n sforile-i grave destinul
resturi din arse demersuri la monumentul înalt
beneficiarul de sentimente
la care trudise atâta lumină suavă
cât soarele tropical, vreau să spun gândul,
ţine ostatecă-n templul de jar al memoriei
clipa dintâi,
cât sânge de bal traversează câmpul imaginaţiei
dacă eu nu mai ard
în acest pestriţ carnaval asumat
unde saturaţi ori striviţi de banal
bântuiţi de taine şi stridenţi în culori papagal
implorăm te miri ce în genunchi
în numele dragostei şi-al sfântului Ideal-
duhul de-aseară ori mâine-
deghizat şi-nţolit în cântec,
filtrând minutul cu noimă şi rar
când fumegă fusul orar,
în strai de cuvinte mor lupi
iar puşca e-n mâna poetului,
tot el lustruitul ori transpiratul
ogar...