n-am să mai gâfâi pe scări
în semn de protest
mi-am lăsat mințile prin cetate călare de parc-ar aş fi fost dus

într-o zi vei înţelege
că viața n-are drum de întoarcere

de când locuiesc la noua adresă
cireşul mi-a întors spatele şi înfloreşte pe ascuns
mugurii rămân pe dinafară nu au ce căuta într-o sală de naşteri
undeva în apropiere primăvara
după o nesfîrşită convulsie
ia patul în spinare şi umblă

soarele sprijină capul de o fereastră
clipa destul de grăbită îl loveşte cu piciorul să vadă dacă mai trăieşte
razele încep să ghiorăie
într-un final