Sînt un nesuferit. Sînt un nesuferit doar gîndindu-mă că am să scriu ceea ce am să scriu. Și totuși ce face omul cînd simte că trebuie să scrie sau să spună ceea ce crede? Cîndva oamenii mureau pentru asta. Sau erau surghiuniți. Sau torturați cu metode la care prefer să nu mă gîndesc acum. Și totuși făcea oare pedeapsa ca gestul să le fie ceva mai puțin împovorător? Poate. Cînd ai dreptul să spui ce gîndești sau ce crezi nu te mai confrunți cu un oponent care te înobilează, chiar pe eșafod. Cînd ai acest drept și îți este protejat totul devine vag și obositor. Ca o luptă cu pustiul. Oamenii nu mai au chip. Devii propriul tău judecător, propriul tău dușman. Ei rămîn doar un public amorf dincolo de orizont. Ca un zgomot de fond care nu te părăsește niciodată. Dar nici nu poate fi mai mult decît atît. Sînt un nesuferit. Dar cum poate cineva să fie drept cu el însuși? Cum poate să își înfrîngă tentația de a fi exemplar? Aceasta este poate cea mai sigură cale de a coborî o pedeapsă și mai aspră asupra sa. De ce oare atunci cînd obținem ceea ce dorim ne dăm seama că poartă cu ea blestemul unei responsabilități pe care nu am vrut niciodată să o luăm în calcul? Sînt un nesuferit. Dacă asta este să fii un om superior atunci cu siguranță există foarte mulți oameni fericiți pe pămînt tocmai pentru că nu sînt așa. Nu știu dacă a spus cineva vreodată că a fi superior înseamnă a-ți vedea defectele. Problema este că e greu să vezi superioritatea asociată cu defectele. Sînt un nesuferit. Mă gîndesc la ce am să scriu. Nu va provoca moartea nimănui. Nici măcar ca un fel de „butterfly effect”. Nu va distruge nici o civilizație. Și totuși nu voi avea bucuria unei victorii după ce voi termina de scris. Dar dacă nu voi scrie nu voi fi împlinit. Oare ce drept mai este acela pe care tu însuți ți-l negi? Sînt un nesuferit. Poate așa am fost întotdeauna și doar acum am descoperit că lucrul acesta mă deranjează. Poate e doar un impas. Sau o încercare. Poate că a scrie sau a spune ceea ce gîndești este menit să te pună în fața nefericirii de a fi real. Poate. Oare ce diferență există între a scrie un adevăr sau o minciună? Oare dacă nu îmi pun această întrebare voi fi mai puțin nefericit? Săptămîna asta mi s-a spus că sînt nesuferit pentru că gîndesc. E un progres. Filosofic vorbind. Pînă acum eram pentru că gîndeam. Acum sînt mai mult decît atît. Sînt nesuferit. Pentru că gîndesc.